Turnul Parașutiștilor de pe Dealul Cetățuii din Cluj va fi transformat în obiectiv turistic.

Gardurile împrejmuitoare vor fi înlăturate, iar zona respectivă va putea fi folosită în mod liber de către public, informează EBS Radio.

Consilierii locali au aprobat solicitarea de trecere a terenului de aproape 8.000 de metri pătrați, pe care este situat turnul, dar și a construcției efective, din domeniul public al statului român în cel al municipiului Cluj-Napoca, astfel încât intervențiile necesare să poată fi realizate.

Punerea în valoare a Turnului Parașutiștilor, construit în anii ’50, este parte a unui proiect amplu de reabilitare a Dealului Cetățuii, elaborat în urma unui concurs internațional de soluții și care are ca scop punerea în valoare a patrimoniului zonei. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 10 milioane de lei.

coral