Sâmbătă și duminică, 28-29 septembrie 2019, la Complexul de natație „Universitas” situat în parcul sportiv „Iuliu Haţieganu”, aflat în patrimoniul Universităţii „Babeş-Bolyai”, strada Pandurilor nr. 7, va avea loc cea de-a doua ediție a evenimentului de înot „Univer 24 – Sărbătoarea înotului”. Organizatorul evenimenului este Asociația Club Sportiv Sports Culture, iar sponsor principal este Univer Product SRL.

După ce prima ediție a evenimentului a fost extrem de bine primită, găzduind aproape 500 de înotători și, cel mai important, o atmosferă deosebită, ne ținem de promisiunea făcută și „Continuăm să înotăm!”. Plănuim o ediție specială, “Univer 24 – Sărbătoarea înotului” pentru care avem deja confirmarea participării din partea legendei vii a înotului, Hosszú Katinka, triplă campioană olimpică, campioană mondială și europeană, deținătoarea mai multor recorduri mondiale la înot. Iron Lady ne va adresa câteva cuvinte în deschiderea evenimentului, va lua startul și va înota demonstrativ la fluierul de start al celor 24h de înot, și va împărți autografe.

Anul acesta, 2 înotători vor parcurge în premieră proba individuală de înot extrem de anduranță în bazin (24 h). Alături de aceștia vor fi nu doar suporterii din tribună, ci și sute de înotători implicați în diversele activități de natație în echipă ce se vor derula pe parcursul tuturor celor 24 de ore. Activitățile planificate încurajează socializarea, spiritul de echipă și practicarea înotului alături de familie și prieteni, ca și componentă a unui stil de viață sănătos.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2019, începând cu ora 10:00. Întregul eveniment va avea loc în perioada 28-29 septembrie 2019, conform următorului program:

Înscrierile sunt deschise într-o variantă simplificată. Căpitanul de echipă poate deja înscrie echipa folosind datele personale și un număr estimativ de membri ai echipei. Pentru mai multe detalii, regulament și înscriere, vă invităm să vizitați pagina noastră la www.sportsculture.ro. Locurile sunt limitate, așa că nu ezitați!

Pentru mai multe detalii privind evenimentul, vă invităm să vizitați site-ul și pagina de facebook a asociației.

coral