O urmărire spectaculoasă a avut loc pe străzile din Turda. Polițiștii au încercat să tragă pe dreapta o persoană bănuită că nu ar avea carnet de conducere, însă șoferul în cauză a refuzat și și-a continuat deplasarea, oamenii legii fiind nevoiți să-l urmărească și să folosească armamentul din dotare pentru a trage focuri de armă în aer și asupra masinii.

La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 02.10, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Turda, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Victoriei din municipiu, existând indicii că acesta ar fi fost condus de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.

Două echipaje de poliție au pornit în urmărirea acestuia, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, însă autovehiculul nu a dat curs semnalelor de oprire.

Astfel, după aproximativ 3-4 kilometri, un polițist din cadrul echipajului, după somațiile legale, a efectuat un foc de armă în plan vertical, precum și două focuri spre pneurile autovehiculului, acesta oprind în zona de intersecție a străzilor Nicolae Vlăduțiu cu Mărului.

În autovehicul au fost identificat conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, din Turda, care nu poseda permis de conducere, precum și alți 4 pasageri. Unul dintre aceștia, un tânăr de 19 ani, din Turda, pasager în locul din dreapta-spate al autovehicului a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Persoana rănită a fost operată de urgență de către medici.

În cauză au fost demarate cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidente faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

De asemenea, au fost demarate verificări în ceea ce privește modalitatea de intervenție la eveniment.

coral