News Flash:

USAMV Cluj-Napoca lansează două noi vinuri la Central Park Wine Festival

22 August 2022
521 Vizualizari | 0 Comentarii
Noi vinuri lansate de USAMV

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca se bucură să anunțe că va fi prezentă cu un stand bogat și la ediția din 2022, între 25-28 august, la Central Park Wine Festival, în Parcul Central ”Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca. Între cele șapte etichete de vinuri, provenite de la stațiunea viticolă a universității, Vinea Apoldia Maior, se numără monosepajul Orange Optimus și cupajul Secas, care vor fi prezentate în premieră.

Iubitorii de vinuri, deja familiarizați cu oferta USAMV Cluj-Napoca, vor regăsi la standul nostru de la Central Park Wine Festival monosepajele Traminer Roz, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, alături de cupajele Eruditus și Docentus.

”Vinurile de la Vinea Apoldia Maior îmbină tradiţia locală îndelungată cu modernitatea cultivării viţei de vie, cu specificul solurilor și al condițiilor unice de microclimat, cu rafinamentul unor clone deosebite de soiuri nobile și cu știința, dragostea și răbdarea cu care au fost produse și asamblate de către oenologi. Sunt vinuri apreciate datorită prospețimii, fructuozității, fineții și bogăției de arome, potențate de o aciditate mai ridicată. Ne-am propus prin aceste vinuri, primele lansate în 2020, să contribuim la renașterea tradiției vitivinicole multiculturale a zonei într-o nouă dimensiune științifică și tehnologică”, transmit specialiștii USAMV Cluj-Napoca.

La ediția din 2022 a Central Park Wine Festival vor fi prezente și alte crame cu vinuri premium și de consum din România, Italia, Franța, Spania, Argentina, Chile sau Portugalia. Pe agenda evenimentului se vor afla și show-uri de live cooking, zone de degustare și food truck, muzică live sau secțiuni dedicate copiilor. Central Park Wine Festival 2022 va avea deschiderea joi, 25 august, începând cu ora 15.00.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Screenshot_2022_08_22_at_12.50_.03_.png
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2023 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0913 (s) | 33 queries | Mysql time :0.041405 (s)