Prețul carburanților crește cu 36 de bani pe litru, TVA-ul pentru serviciile HoReCa se majorează, iar taxa de bacșis intră în vigoare începând chiar din prima zi a noului an. 

Prima zi din anul 2023 vine cu o serie de scumpiri pentru români. Aceștia urmează să plătească mai mult pe plinul la pompă, pe ratele la credite, pe asigurările auto RCA și unele pe produse și servicii. Economedia a făcut o trecere în revistă a principalelor majorări de prețuri care intră în vigoare de astăzi, 1 ianuarie 2023. 

Scumpiri mari la carburanți

Prima zi din anul 2023 va aduce scumpiri puternice la benzină și motorină, după ce Ministerul Finanțelor a decis să anunțe accize mai mari decât cele adoptate de Parlament prin lege, dând vina pe o directivă europeană, și după ce Guvernul a decis  că nu mai continua măsura de compensare cu 50 de bani pe litru a prețului la pompă. 

Dacă se aplică nivelul accizelor anunțate de Ministerul Finanțelor, iar compensarea de 50 de bani este eliminată, prețurile la pompă cresc de la 1 ianuarie 2023 cu 36 de bani pe litru de benzină și cu 38 de bani pe litru de motorină. 

Rate mai mari la credite

Românii care au credite cu dobânzi variabile legate de indicele IRCC vor vedea o nouă scumpire a ratei lunare la bancă, de la 1 ianuarie 2023, deoarece indicele crește de la 4,06% la 5,71%. IRCC al luat locul mai cunoscutului ROBOR și este dobânda care se aplică la creditele luate de debitori începând din mai 2019, dar și la creditele mai vechi de această dată, dar refinanțate după mai 2019. IRCC reprezintă media la care se fac tranzacțiile interbancare pe toate scadențele. El este o „oglindă” a ROBOR, dar este calculat cu un decalaj întârziat de trei luni. 

Crește asigurarea auto RCA

Unii români plătesc asigurări auto RCA și cu 40% mai scumpe comparativ cu finalul anului trecut, dacă își încheie acum o poliță, relevă datele analizate de Economedia. Scumpirile vin după ce în acest an a fost declarat oficial falimentul City Insurance, cel mai mare asigurător auto de pe piață, care ținea prețurile jos. Ceilalți asigurători au crescut imediat prețurile, anticipând preluarea clienților City Insurance care urmau să își schimbe asigurătorul.

În plus, autoritățile au majorat și contribuțiile virate de firmele de asigurare la fondul de garantare a asiguraților, care se ocupă de despăgubirea păgubiților City Insurance. O nouă creștere a contribuțiilor urmează și în 2023, așa că șoferii trebuie să se aștepte la noi scumpiri de RCA.

În 2022, contribuția a crescut deja de la 1% la 2,5%, în martie, imediat după declararea falimentului City Insurance. Iar din ianuarie 2023, contribuția va crește din nou, de la 2,5% la 4%.

Crește TVA la mai multe produse și servicii

De la 1 ianuarie 2023 se majorează TVA pentru mai multe produse. Astfel, pentru unele băuturi (ape minerale și ape gazeificate care conțin zahăr sau alți îndulcitori sau aromatizate, sau alte băuturi precum băuturile pe bază de soia), cota de TVA va crește de la 9% la 19% începând cu 1 ianuarie 2023.

În ceea ce privește serviciile de cazare, restaurant și catering, a fost majorată cota de TVA de la nivelul actual de 5% la 9% începând cu 1 ianuarie 2023.

O nouă taxă: bacșiș pe nota de plată

Bacșișul oferit de clienți la restaurant se va trece pe nota de plată și pe bonul fiscal și se va impozita, de la 1 ianuarie 2023.

Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică, în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.

Este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacşişului.

Prin excepţie, pentru livrarea produselor la domiciliul clienţilor, operatorii economici nu au obligaţia de a evidenţia bacşişul pe bonul fiscal. Bacşişul se evidenţiază distinct pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate şi este introdus în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea “bacşiş”. coral