Ministrul Muncii vine cu vești bune pentru cetățenii români! Anunțul ministrului Muncii, Raluca Turcan, a venit în contextul în care oficialii au declarat că se vor înregistra scumpiri la energie și gaz. Așadar, românii cu venituri mici vor primi de șase ori mai mulți bani de la stat pentru a-și putea achita fără probleme facturile la energie și gaze în perioada sezonului rece.

De asemenea, Turcan menționează că plafonul stabilit este de 1.450 de lei pentru o persoană singură și 810 lei pentru membru de familie.

„Întrucât pe tipuri de energie avem tipuri diferite de referință – și în același timp în funcție de nivelul de venit – compensarea se face invers proporțional, între 10% și 100%. Pentru un pensionar cu pensia minimă socială, de exemplu, dacă ajutorul de încălzire pe legislația în vigoare era de 100 de lei pe întregul sezon rece, pe Legea consumatorului vulnerabil pe tot anul – sezon rece plus extrasezon – sprijinul din partea statului va

fi de peste 600 de lei, deci de șase ori mai mare. Cei cu veniturile cele mai mici beneficiază de compensarea cea mai mare”, a declarat oficialul.

Ministrul subliniază faptul că un număr de 500.000 de gospodării vor primi sprijinul acordat de stat. În plus, aceasta spune că îi pare rău pentru faptul că românii nu au fost pregătiți pentru ceea ce urmează.
„Plafonul pe care noi l-am stabilit – încă în discuție – este de 1.450 lei pentru o persoană singură și 810 lei pentru membru de familie. Am avea în total aproximativ 500.000 de gospodării care vor fi sprijinite. Va fi o iarnă dificilă și îmi pare foarte rău că românii nu au fost pregătiți din timp pentru această perioadă mai dificilă”, a declarat Raluca Turcan.

Premierul Florin Cîțu a menționat că se caută încă soluții, drept pentru care a convocat o întâlnire la Palatul Victoria, ce va avea loc marți pe data de 7 septembrie, pentru a discuta despre creșterea bruscă a prețurilor la gaze și energie, dar și despre reclamațiile primite de la consumatori.
„Soluţiile pe care le-am anunţat pentru această iarnă, pentru a le formaliza. ANPC va fi la masa discuţiilor şi vom vedea ce soluţii avem”, susține premierul.

coral