Mihai Budeanu, unul dintre membrii trupei 3 Sud Est, este infectat cu noul coronavirus. Artistul este, în continuare internat la Terapie Intensivă, însă starea lui de sănătate s-a îmbunătățit.

După mai multe zile petrecute la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Medgidia, starea de sănătate a lui Mihai Budeanu s-a îmbunătățit. Anunțul a fost făcut de colegii săi de trupă, care i-au asigurat pe fani că perioada critică a trecut.

„Dragi prieteni, starea de sănătate a lui Mihai se îmbunătățeste. Credem că perioada critică a trecut, după mai multe zile dificile în terapie intensivă. Urmează recuperarea. Mulțumim pentru grija voastră și urările de bine!”, este mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a trupei 3 Sud Est.

Inițial, cântărețul a fost internat la Spitalul Municipal Mangalia, însă medicii au decis să îl transfere la Medgidia. Starea lui Mihai Budeanu era gravă, iar artistul, deși nu a fost intubat, a beneficiat de tratamentul cu plasmă. Acum, urmează o perioadă de recuperare, iar artistul va fi în continuare supravegheat de medici urmând tratamentul adecvat.

Familia și apropiații îi sunt alături artistului și toată lumea speră că va trece cu bine peste această încercare.

coral