Poliția locală va avea dreptul să ceară datele de identificare ale șoferilor care parchează ilegal. Până acum puteau cere aceste informații doar agenții de la Rutieră. Legea se aplică începând de duminică, 11 decembrie.

În cazul în care mașina este împrumutată cuiva, proprietarii sunt nevoiți să comunice polițiștilor datele de identificare ale persoanei care a parcat-o ilegal. Dacă nu se conformează, polițiștii locali pot da și amenzi. Toate aceste prevederi apar într-o lege promulgată de șeful statului.

Poliţia locală va putea solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, adică, de principiu, atunci când vine vorba despre oprirea sau parcarea neregulamentară a mașinilor.

Şoferii riscă amenzi substanţiale

Potrivit Avocatnet, dacă vor ignora solicitările celor de la Poliția locală, şoferii vor putea primi amenzi din clasa a patra de sancțiuni, adică între nouă și 20 de puncte-amendă. Ținând cont de faptul că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile vor putea ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei. În cazul mașinilor înmatriculate pe numele unei firme, amenzile vor putea ajunge până la 14.500 de lei(clasa a V-a de sancțiuni – între 21 și 100 de puncte-amendă).

Potrivit schimbărilor apărute la Codul rutier în prima parte a anului, amenzile pentru această abatere trebuie achitate integral, adică lor nu li se aplică regula plății a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile.

De principiu, așa cum a fost stabilit în iarnă, datele personale ale șoferului de ocazie ce trebuie comunicate autorităților sunt numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate.

Inițiatorii măsurii o motivează prin faptul că, acum, polițiștii locali nu pot identifica șoferii care încalcă regulile privind oprirea, staționarea ori parcarea vehiculelor și nu pot aplica, așa cum stabilește Legea 155/2010 a poliției locale, sancțiuni pentru aceste abateri.

coral