O nouă veste proastă pentru șoferii din România. Legea a fost adoptată miercuri, de deputați. Noua propunere legislativă va avea un impact important asupra deplasărilor în oraș cu autoturismul personal. Ce se va întâmpla de acum cu mașinile parcate neregulamentar.

Deputații au decis. Ce se întâmplă cu mașinile parcate neregulamentar

Miercuri, Camera Deputașilor a adoptat o propunere legislativă ce vizează mașinile parcate neregulamentar. Scenariul de care se temeau șoferii devine realitate: deputații au decis că Poliția Rutieră va putea dispune ridicarea vehiculelor ce nu sunt staționate în mod regulamentar.

Cu 232 de voturi „pentru”, trei voturi „împotrivă” și 29 de abțineri, se modifică articolul 64 alineatul (1) din OUG nr. 195/2002, în sensul instituirii posibilităţii ca Poliţia Rutieră să dispună ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, fiind eliminată condiţia staţionării neregulamentare pe partea carosabilă.

„Poliţia Rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz”, prevede proiectul, adoptat în forma iniţiatorului.

Potrivit noii legi, Poliția Rutieră va putea dispune ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, mai ales în situațiile în care acestea îngreunează circulația sau îi pun în pericol pe participanții la trafic.

„În forma în vigoare a Codului Rutier această măsură poate fi dispusă doar dacă maşinile sunt staţionate ilegal pe partea carosabilă. Prin urmare, dacă un vehicul este staţionat neregulamentar în întregime pe trotuar, Poliţia nu poate dispune ridicarea acestuia”, se arată în expunerea de motive, potrivit Agerpres.

„Sunt primari de municipii de toate culorile care cer acest proiect”

Cel care a inițiat schimbarea legislativă este Cătălin Drulă, deputat USR. Acesta a explicat că proiectul a fost creat pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, al persoanelor însoţite de copii mici, care sunt nevoite să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate de mașini.

„Sunt instituţii care sunt blocate, sunt câteodată cazuri grave când pompierii nu pot să ajungă să stingă un incendiu din cauza acestor maşini parcate ilegal şi, până nu vom adopta acest proiect de lege, Poliţia Rutieră, în interpretarea legii, spune că nu poate să înlăture aceste maşini. Sunt primari de municipii de toate culorile care cer acest proiect”, a susţinut liderul USR.

Cei de la AUR au ales să se abțină de la vot, Alin Coșelea explicând, în plen, că proiectul de lege poate face loc „multor abuzuri”.

„Doar în Bucureşti există aproximativ 1,400 milioane de autovehicule, la care se adaugă 500.000 aflate în tranzit, deci aproape 2 milioane de autovehicule la un număr de locuri de parcare de aproximativ de 350.000.

Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire, de care sunt vinovaţi cei care au guvernat până acum, cei care au deţinut UAT-urile până acum, cei care au creat drumuri de 3, 4, 5 metri, drumuri pe care nu pot trece simultan nici măcar două maşini.

Ne aflăm într-o situaţie imposibilă, pentru care nu sunt vinovaţi nici pietonii, nici conducătorii autor care sunt nevoiţi să-şi lase pe unde pot autovehiculele, ci cei care au guvernat acum. Ca atare, ne vom abţine de la a vota o astfel de lege care sună bine, dar dă loc la foarte multe abuzuri”, a afirmat Coleşa. coral