Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 71 de ani.

De 3 luni, fostul mare canoist era internat la Spitalul „Elias”, după ce, în februarie, a fost diagnosticat cu o boală incurabilă. Starea lui s-a agravat în ultima lună, iar astăzi a încetat din viață. 

Trupul neînsufleţit al marelui campion va fi depus mâine, la ora 12.00, la sediul clubului Dinamo. Detaliile despre înmormântarea acestuia urmează să fie stabilite şi făcute publice.

Ivan Patzaichin era cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, unde a câștigat medalii la edițiile din 1968, 1972, 1980 și 1984.

Ivan a plecat. Și nu se mai întoarce – mesajul familiei lui Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin: un ambasador de excepție al României

Din 1968, Ivan Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a reușit performanțe impresionante.

În 1972, la Jocurile Olimpice de la Munchen, într-o serie de calificări, lui Ivan Patzaichin i se rupe pagaia. Regulamentul preciza că dacă pagaia se rupe în primii 25 de metri, atunci se reia cursa, dar cursa nu s-a oprit.

Patzaichin a reușit să obțină calificarea în finală, după ce delegația României a făcut contestație, și chiar a obținut o medalie de aur. 

Are în total 7 medalii la Jocurile Olimpice (4 de aur și 3 de argint), fiind al patrulea cel mai medaliat sportiv român la Jocurile Olimpice.

22 de medalii mondialeare "Amiralul" în palmaresul său, 9 de aur, 4 de argint şi 9 de bronz

9 titluri mondialeare Ivan Patzaichin, cucerite între 1970 şi 1983, dintre care trei la simplu, atît pe distanţa de 1.000 m, cît şi pe cea de 10.000 coral