În timp ce luăm ca referință salariile fabuloase ale demnitarilor, de fapt, foarte mulți bugetari au salarii infime. Din acest motiv, vestea potențialelor creșteri salariale cu până la 40% este una foarte bună pentru un procent covârșitor de români.

În această perioadă, ministrul Educației face eforturi semnificative pentru a întinde o mână de ajutor personalului din învățământul preuniversitar. Oficialul speră ca, după adoptarea unui proiect de lege, se va introduce o creștere de 40% a costurilor salariale și nu mai puțin de 370% pentru cheltuielile materiale. Deși costurile salariale nu se traduc într-o creștere procentual egală pentru toți cei care activează în domeniul educației, este aproape inevitabilă ca unii să se bucure și salarii mai mari cu până la 40%.

Ce se întâmplă cu salariile din Educație

„Am reuşit să reglăm în acest an acoperirea costului standard pentru copiii antepreşcolari. Este vorba de o finanţare de 15.600 de lei. Rămâne de rezolvat finanţarea pentru preşcolari şi pentru elevi. Este prevăzută o creştere în proiectul noii legi a învăţământului preuniversitar – sperăm să se adopte în forma aceasta, din această perspectivă a finanţării, cel puţin – de 40% pentru costuri salariale, de la 6.386 per elev la 9.000 de lei per elev, şi (…) avem o creştere de 370% a cheltuielilor materiale din care se pot asigura toate acele cheltuieli de funcţionare a şcolilor şi grădiniţelor.

E vorba de o creştere de la 485 de lei per elev, cât este costul standard pentru cheltuieli materiale acum, la 1.800 de lei per elev”, a precizat ministrul, care a participat la inaugurarea unui nou corp de clădire la Grădiniţa nr. 241 din Bucureşti.

Oficialul a insistat asupra faptului că, în final, ce s-a dorit prin acest proiect de lege este ”cuplarea” creșterilor salariale cu cheltuielile materiale. „Trebuie să fie minim 20% investiţia în cheltuieli materiale în raport cu salariile. Deci, am spus 1.800 de lei cheltuieli materiale, faţă de 9.000 de lei cheltuieli salariale, asta prevede noul proiect al legii. În momentul de faţă, raportul nu este de 1 la 5, raportul este de 1 la 12, de la 485 de lei cheltuieli materiale, la 6.386 de lei cheltuieli salariale. În acest mod înţelegem să susţinem şi dezvoltarea resurselor umane, atât de importante, dar şi dezvoltarea infrastructurii atât de necesare”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Ca o notă de subsol, în cheltuielile materiale intră și facturile la utilități, care au explodat în ultimii ani. „Sunt şi cheltuieli materiale pentru creşterea gradului de incluziune, sunt şi cheltuieli de funcţionare de genul cheltuielilor cu utilităţile, spre exemplu, care au avut o creştere dramatică în ultima perioadă. În acest fel înţelegem să susţinem prioritar funcţionarea şcolilor şi grădiniţelor”, a transmis ministrul Educaţiei.

 

coral