Regulamentul privind locurile de parcare pentru mașini și biciclete va ajunge joi pe masa consilierilor locali pentru aprobare, cu o serie de modificări, apărute în urma dezbaterii publice.

Proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Cluj-Napoca prevede aprobarea Regulamentului privind încheierea locurilor de parcare, garaje și copertine, aflate în administrarea Serviciului public pentru administrarea parcărilor. Acesta a fost dezbătut public în urmă cu câteva zile, regulamentul supus votului consilierilor fiind modificat în urma discuțiilor cu cetățenii.

Au fost eliminate abonamentele pe locurile cu plată la oră

Au fost eliminate abonamentele pentru locurile de parcare destinate plății cu ora din cadrul parkingurilor din cartiere, după ce un participant la dezbatere a semnalat că în parkingul Băișoara, locurile destinate vizitatorilor sunt închiriate cu abonament lunare, motiv pentru care acestea sunt deseori ocupate în totalitate. Astfel, în regulamentul supus aprobării Consiliului Local, este precizat faptul că nu sunt valabile niciun tip de abonament sau contract pentru locurile destinate plății orare din parkinguri.

Administratorii parcării pot fi făcuți responsabili pentru furtul bicicletei

De asemenea, a fost eliminată clauza de nerăspundere a administratorului parkingului în caz de furt, distrugere sau vandalizare a bicicletelor, prevăzută inițial la articolul 41. Regulamentul modificat arată că, în cazul unui incident de acest fel, se vor aplica prevederile legale în vigoare.

Acest articol a fost de asemenea criticat în dezbaterea publică, primarul Emil Boc solicitându-i directorului de la parcări să schimbe regulamentul, în așa fel încât paznicul, plătit din bani publici, să fie tras la răspundere pentru furtul bicicletelor pe care este obligat să le supravegheze.

Bicicliștii sunt obligați să respecte semnele rutiere din parcări

Referitor la articolul 42, care prevedea că circulația în parkinguri a bicicliștilor se va face pe accesul pietonilor, în dezbaterea publică s-au făcut precizări în sensul în care ar trebui lăsată o prevedere generală, care să poată fi aplicată și în situația înființării unor locuri destinate bicicletelor în alte parkinguri decât cele construite, unde ar putea fi reglementat un mod diferit de circulație. Astfel, articolul a fost modificat: „Circulația bicicletelor în parkinguri se va face cu respectarea OUG nr. 195/2002 privind Codul Rutier, cu modificările și completările ulterioare și a semnalizării rutiere existente.”

În cele din urmă, articolul 43 care prevedea că titularul abonamentului de parcare este responsabil de modul în care își asigură bicicleta și răspunde de închiderea sau defectarea ușii de acces, a fost criticat în sensul că nu prevede exact modul în care se stabilește răspunderea, fiind eliminată această prevedere din regulament.

Minorii sub 14 ani pot intra în parcare și neînsoțiți

Totodată, s-a eliminat alineatul din articolul 43 care prevedea interzicerea accesului minorilor sub 14 ani neînsoțiți în parcare, după ce în cadrul dezbaterii publice, această prevedere a fost criticată de participanți. Primarul Dan Tarcea a promis atunci că regula va fi scoasă din regulament, în așa fel încât un copil de sub 14 ani să poată merge până la mașina parcată și în lipsa unui însoțitor adult. coral