După proiectele pentru amenajarea malurilor Someșului, Parcul Feroviarilor, Parcul Pădurea Clujenilor, Parcul Între Lacuri, al concursului internțional pentru Cetățuia, a fost agreată în Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism forma finală a unui nou parc pe strada Observatorului, în vecinătatea Spitalului de Recuperare.

Amplasamentul a fost ales dintre mai multe locații studiate, argumentele principale fiind poziția sa, în centrul Cartierului Zorilor, pentru a deservi astfel cât mai multi locuitori din zonă, respectiv suprafața disponibilă de peste 1 ha (pentru a putea fi încadrat conform Legii spațiilor verzi în categoria parcurilor).

Viitorul parc va avea zone dedicate unor categorii diferite de utilizatori pornind de la copiii care se vor putea bucura de un loc de joacă cu dotari moderne și o fântână pavimentală și continuând cu o zonă de fitness în aer liber asemănătoare celei din Parcul Central, mese de șah, locuri de întalnire și zone de promenadă.

Amenajarea viitorului parc presupune plantarea a peste 180 de arbori și a peste 240 de arbuști din specii alese pentru a oferi o imagine variată și atrăgătoare în diferite momente ale anului. Pentru a reduce costurile de întreținere și pentru ca vegetația să nu fie afectată de perioadele de secetă, a fost prevăzut și un sitem de irigație.

Aleile vor fi din materiale permeabile pentru un impact minim asupra mediului și vor permite accesul persoanelor cu dizabilități în toate zonele parcului iar sistemul de iluminat va fi unul eficient, cu LED și sistem de telegestiune.

Dorim să asigurăm clujenilor spații de agrement care să le permită să petreacă căt mai mult timp în aer liber și să ii ajute să adopte un stil de viață sănatos.

coral