O parte din proiectele de investiții ale comunei Viișoara au fost finalizate, dar se așteaptă bani prin Anghel Saligny și PNRR.

Spre exemplu a fost definitivat proiectul pe Măsura 7.6 privind modernizarea și dotarea căminelor culturale de la Urca și Viișoara, recent a fost achiziționată și instalația de sonorizare, urmează ca acestea să fie puse în funcțiune.

90% a fost finalizat și proiectul pe Măsura 7.2, săptămâna viitoare vor fi devinitivate rigolele și asfaltarea străzilor pe o lungime de 2 km.

„Așteptăm cu nerăbdare programul Anghel Saligny, unde am depus un proiect anul trecut în octombrie pentru modernizare străzi în localitățile Viișoara și Urca în lungime de 6,2 km. de 20 milioane lei, sperăm să fie declarat eligibil pentru că am îndeplinit toate condițiile cerute…de asemena suntem în derulare cu un proiect destinate pistelor de bicicliști. Aici din păcate sumele puse la dispoziție nu trebuie să depășească 324.000 de euro, ceea ce ajunge pe o lungime de 2km. piste care se vor realiza în intravilanul comunei Viișoara” explică primarul Ioan Roman.

Un alt proiect aflat în derulare prevede amenajarea a patru stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Edilul a vorbit și de împădurirea a încă 40 de hectare de teren degradat în comună. În total Viișoara are acum aproape 200 de hectare de teren împădurite și nu se va opri aici. Vor continua plantările de arbori, acolo unde situația o va impune.

Referitor la incendiile de vegetație, Viișoara a fost deocamdată „ferită” de astfel de incidente. Administrația locală a avertizat proprietarii de terenuri că își pot pierde subvenția de la APIA dacă recurg la astfel de metode.

O mare nemulțumire a primarului Ioan Roman este legată de deșeurile aruncate la voia întâmplării pe câmp, de persoane care consideră că e mai simplu să te debarasezi în acest mod de gunoaie decât să plătești taxa de salubritate. Au fost găsite astfel de rampe ilegale pe DJ 150 până la Triteni, sau DC 61 s-au găsit deșeuri aruncate din mașini direct pe domeniul public.

Au început și activități de salubrizare generală a comunei, populația este rugată să participe și la programul național de recenzare, nu în ultimul rând gândurile administrației locale se îndreaptă spre toți locuitorii comunei, acum în preajma sărbătorilor pascale cu gânduri de pace, sănătate, liniște sufletească, prosperitate și „de a fi mai buni cu noi și semenii noștri”.

Sursa: Turdanews.net coral