Un activist francez a confiscat vila fiicei lui Vladimir Putin din Biarritz (sud-vestul Franței), acesta intenționând să-i instaleze acolo pe refugiații din Ucraina. Bărbatul a postat un videoclip în care susține că a pătruns în proprietatea franceză a liderului de la Kremlin, în timp ce strigă „Slavă Ucrainei” și flutură steagul țării cotropite de armata rusă.

Vila lui Putin din Franța a fost confiscată

La Biarritz, activistul local Pierre Affner a confiscat vila fiicei lui Putin, Alta Mira, schimbând încuietorile, și a declarat că imensa locuință este pregătită să primească refugiați ucraineni. Casa are un total de opt paturi și trei băi, a declarat bărbatul, pentru The Insider.

Imaginile apărute în mediul online arată un bărbat fluturând steagul ucrainean de pe balconul unei vile ce se află în orașul francez Biarritz, precum și un tur al interiorului luxos. Filmarea are text în limbile franceză și ucraineană: „Victorie la Biarritz – luarea palatului lui Putin” sau „Acum, Conacul Poporului este gata să primească refugiații regimului lui Putin”.

Ce s-a descoperit în locuința imensă

Pierre Haffner a declarat, pentru ziarul independent rus The Insider, că a făcut câteva descoperiri remarcabile în timp ce inspecta vila imensă. Potrivit activistului francez, s-au găsit documente ce păreau să aparțină fostului ginere al lui Putin, Kirill Shamalov, și oligarhului rus Ghenadi Timcenko, prieten apropiat al președintelui rus.

În vila sechestrată de la 9 avenue du general Mac-Croskey, pe lângă revista „GDP. Strategia de dezvoltare”, bărbatul a dat peste documente referitoare la Gennadi Timcenko și Kirill Shamalov. Printre altele, a mai găsit o copie a pașaportului fostului ginere al lui Putin, Kirill Shamalov, precum și o traducere în franceză a unei facturi de energie electrică.

Documente prețioase despre familia lui Vladimir Putin

Astfel de documente sunt prețioase și ar putea fi necesare pentru deschiderea unui cont bancar în Franța, achiziționarea vilei în sine etc. A fost descoperită inclusiv o procură din 2009, eliberată de „Gennadi Timcenko, cetățean al Finlandei” pe numele franțuzoaicei Francoise Duchosal, care trebuia să se ocupe de reparațiile vilei. Ziarul scrie că, din 2007, vila i-a aparținut fostului ginere al lui Putin, iar în 2012 i-a fost dată lui Shamalov.

Casa poate găzdui zeci de refugiați

Un alt activist, pe nume Vladimir Osechkin, a transmis pe Facebook că intenționează să înainteze autorităților franceze o propunere de a folosi vila ca adăpost pentru refugiații ucraineni. Acesta a adăugat că este suficient de mare pentru a găzdui zeci de oameni.

Stațiunea turistică Biarritz este populară printre rușii bogați, iar membrii familiei lui Putin dețin proprietăți în acest oraș francez. Informația că Vladimir Putin investește în imobiliare pe coasta Atlanticului a fost publicată de politicianul Alexander Belyaev încă din 1996. Liderul de la Kremlin a negat informația, susținând că nici măcar nu știe unde se află coasta Atlanticului. La proces, Putin a încercat să respingă acuzațiile de corupție cu argumentația că, dacă acest furt a avut loc, atunci de ce „serviciile noastre speciale nu fac nimic pentru a opri acțiunile ilegale ale primarului și ale anturajului său”.

Președintele Rusiei ar avea trei palate în Biarritz

Din câte se pare, vila lui Shamalov nu este singurul palat al lui Putin din Biarritz. În orice caz, radio Europa 1, citând Serviciile franceze de informații, a dezvăluit în 1996 că liderul rus a cumpărat fosta vilă Stravinsky, situată la 9 rue de la Fregate, tot în Biarritz. Există o a treia vilă în Biarritz asociată cu Putin, aceasta este casa fostei sale soții, care aparține acum noului ei soț, Artur Ocheretny.

După începutul războiului, activiștii au pictat pereții vilei în culorile drapelului ucrainean.

  coral