Polițiștii Biroului Rutier Turda au depistat un conducător auto de 36 de ani, din municipiul Dej, în timp ce rula cu viteza de 131km/h, în localitatea Copăceni, pe DN1 E60, pe un sector de drum cu limita de viteză de 70 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea limitei legale de viteză, fiindu-i totodată reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Ulterior, în jurul orei 08.40, conducătorul auto a fost depistat din nou, de această data de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localității Luncani, pe DN15-E60, cu viteza de 103 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză impusă este de 50 km/h.

Celui în cauză i-a fost aplicată o nouă sancțiune contravențională, iar de această dată, polițiștii i-au reținut acestuia dovada de circulație.

Acțiunile preventiv-reactive ale polițiștilor rutieri continuă, în vederea reducerii riscului rutier și de determinare a participanților la traficul rutier de a adopta un comportament responsabil.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto respectarea regimului legal de viteză și adaptarea permanentă a acesteia la condițiile de drum, atât pentru siguranța persoanală și a pasagerilor transportați, cât și a celorlalți participanți la trafic!

 

coral