Vlăduța Lupău este dezamăgită după ce a fost acuzată că a luat bani pentru a spune că este infectată cu coronavirus. Până să primească verdictul medicilor, nici ea nu prea credea că există acest coronavirus.

„Nu eram convinsă că vreau să fac publică chestia asta, dar mi-am asumat şi am zis să anunţ comunitatea mea. Însă, când văd reacţia unora… îmi vine să o iau razna… nu-mi vine să cred. Şi comentarii răutăcioase, să ziceţi cu cât am fost plătită ca să zic chestia asta. Oameni buni, cred că nu ar exista bani pe care ar putea să mi-i ofere cineva ca să fac o reclamă de genul ăsta sau să zic aşa ceva. Nici eu, poate până în clipa asta, când am văzut pe buletinul de analize că am ieşit pozitivă, poate nu am crezut în acest virus. Sau nu am crezut atât de tare în el, mai ales că toată vara am cântat şi am întâlnit sute sau poate mii de oameni. N-am crezut deloc în el.
Pot să spun acum că, pentru mine, este ca o răceală mai gravă. Sunt foarte supărată pe voi, cei care aţi scris răutăţi. Voi, să îmi scrieţi mie… «Cu cât te-a plătit nu ştiu cine?». Da, poate şi eu, când am văzut la alte persoane publice că au postat, am zis: «Nu cred, e vrăjeală!». Nu, nu e vrăjeală. Însă sunt foarte supărată pe comentariile voastre răutăcioase.

Nu caut faima, cred că am suficientă şi o am prin muncă. Sunt foarte dezamăgită. Aţi reuşit să mă enervaţi, dar vă doresc sănătate multă. Cu siguranţă o să treacă pe la toţi virusul ăsta… Poate o să spuneţi că şi nasul înfundat mi l-am pus prin filtru”, a afirmat Vlăduța Lupău pe Instagram.

coral