News Flash:

Vladimir Putin, către România?! Previziunea părintelui Argatu: „Jumătate din București va fi sub dărâmături”

12 Martie 2022
4731 Vizualizari | 0 Comentarii
Previziunea p rintelui Argatu

Părintele Ilarion Argatu este unul dintre marii duhovnici ai vremurilor noastre. Una dintre profețiile sale făcea referire la situația actuală de acum? Sau este o pură coincidență?

Într-una dintre profețiile părintelui Argatu, acesta spunea că a văzut Bucureștiul sub dărâmături, mașinile luxoase existau, însă aproape nicio urmă de chip uman. De asemenea, acesta a mai spus că de la Galați, până în nordul Moldovei a zărit doar șapte persoane.

Părintele Ilarion a precizat că până în Rusia nu știe dacă a văzut mai mult de șapte persoane. Acolo a văzut, de asemenea, locuri arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munţi şi la câmpii, dar şi clădiri dărâmate ca la cutr.emur.

Profeția părintelui Argatu

”Am văzut o jumătate de Bucureşti sub dărâmături şi jumătate în picioare, dar pustiu şi gol, fără oameni. Pe străzi erau maşini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ţi alegi pe care voiai. Nimeni nu era şi nimănui nu-i trebuiau. Am văzut oraşe şi sate pustii, câmpii verzi dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc, dacă este cineva acasă. Nimeni.

Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguţă, masa era aranjată. Jos lângă aragaz un şorţ şi haine femeieşti, semn că a prins-o moa.rtea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune şi spătar haine bărbăteşti şi femeieşti, semn că stăteau la masă. M-am mirat şi eram stupefiat de acea linişte ca de m0rmânt şi de acel pustiu. Începând de la Galaţi şi până în nordul Moldovei, nu ştiu dacă am întâlnit
vreo şapte oameni de toţi, aşa de rari şi de departe erau unii de alţii, poate la sute de kilometrii.

Toţi erau îmbrăcaţi în haine albe, semn că numai atâţi drepţi s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu ştiu dacă or fi fost 7 oameni pe care i-am întâlnit şi aceia erau îmbrăcaţi în haine albe. Pe aici locurile erau ar.se, de parcă ar fi dat cineva foc la munţi şi la câmpii şi clădiri dărâmate ca la cutremur”

Cine a fost, de fapt, părintele Ilarion Argatu?

Părintele Ilarion s-a născut la data de 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava, și a adormit în data de 11 mai 1999, la Mânăstirea Cernica.

In anul 2006, după trecerea a șapte ani de la adormirea lui în Domnul, trupul părintelui Ilarion Argatu, înmor.mântat in Biserica din Boroaia, a fost scos la lumină. O minune se întâmplase, se pare.

Trupul părintelui s-a aflat întreg și neputrezit, având culoarea și caracteristicile specifice Sfintelor Moaște. Cu toate acestea, părerile despre părintele Argatu sunt încă împărțite. Deși nu toți se raportează la fel la cazul Părintelui Ilarion Argatu, acesta a fost și rămâne unul dintre marii părinți duhovnicești ai țării noastre.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1214 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036341 (s)