Luni ninge în sud şi în sud-est, zone în care se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea, vântul viscoleşte ninsoarea, iar maximele se încadrează între 0 şi 7 grade Celsius.

În Dobrogea şi Bărăgan prindem atmosferă închisă: vor fi ninsori, lapoviţă şi se va depune strat de zăpadă. În Dobrogea, vântul sufla cu până la 45 de km/h şi va viscoli ninsoarea. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, regăsim o situaţie similară: se anunţă vreme închisă, vin ninsorile, iar temperaturile nu trec de 2 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem parte de scurte momente însorite, însă, în ansamblu, va fi o zi destul de neplăcută. Vremea rămâne rece, iar maximele se opresc la 2…3 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş prindem tot o zi rece. Soarele se arată doar trecător, iar temperaturile ajung la 3 grade.

În ţinuturile vestice vor fi înnorări în cea mai mare parte a zilei. Şi pe aici găsim atmosfera rece, cu maxime ce nu trec de 3…4 grade Celsius.

În Transilvania se anunţă o zi friguroasă. Chiar dacă zărim şi soarele din când în când, temperaturile rămân la valori foarte scăzute.

În Oltenia, norii se înmulţesc, iar, în sud-estul provinciei, va ninge. În rest, vor fi şi câteva momente însorite, iar pe aici se atinge maxima zilei: 7 grade.

În ţinuturile sudice găsim vreme închisă şi rece. Şi pe-aici vin ninsori, se depune strat de zăpadă, iar maximele se încadrează între 2…4 grade Celsius.

În Bucureşti, se menţine vremea închisă şi rece. Apar ninsorile, care vor lăsa în urma strat de zăpadă de până la 5 centimetri, iar temperaturile se opresc la 1 grad Celsius. La noapte, se răceşte, iar minimele coboară până la -2 grade.

Şi la munte prindem vreme rece, în special dimineaţa şi noaptea. În Carpaţii Orientali şi Meridionali se adună norii şi se anunţă ninsori slabe. Pe vai şi în depresiuni sunt condiţii de ceaţă în prima parte a zilei.

Marți prindem încă o zi rece. Dimineaţa, în sud şi în est se lasa ceaţa şi se depune chiciura. În Dobrogea, o să cadă lapoviţă; tot pe-acolo, dar şi prin sudul Banatului, se înteţeşte vântul.

Miercuri se menţine atmosfera rece. În est, în sud şi în centru o să fie ceata persitenta, asociată cu chiciură, fulguieli sau burniţa. În Dobrogea o să cadă lapoviţa şi se va depune polei.

Joi, vremea se mai încălzeşte. În jumătatea de sud a ţării vin ploi, pe la munte va fi lapoviţă, iar vântul prinde putere în sudul Banatului şi în Carpaţii Meridionali.

  coral