București, 11 iulie, 2020: Wizz Air, lider în domeniul zborurilor low-cost în Europa Centrală și de Est și cea mai verde* linie aeriană din Europa a anunțat pentru astăzi și mâine un discount de 20%** pentru zboruri selectate. Promoția e valabilă pentru toți clienții (până pe 12 iulie la ora 23:59 ora Europei Centrale) pentru curse selectate, călătoriile putând avea loc la orice dată. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ.

 

Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opțiunea WIZZ Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară de protecție. Procedând astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și vor primi 100% din tariful inițial rambursat imediat sub formă de credit și pot schimba datele și chiar rutele de oricâte ori doresc.   

 

Compania aeriană a anunțat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea și siguranța clienților și ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât și pasagerii sunt obligați să poarte măști de protecție, echipajul de cabină fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuși. Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluție antivirală iar, conform programului de curățare zilnic strict al WIZZ, toate aeronavele companiei sunt dezinfectate peste noapte cu aceeași soluție antivirală. Șervețele dezinfectante sunt înmânate fiecărui pasager la intrarea în aeronavă, revistele au fost scoase din aeronavă, iar în ce privește cumpărăturile de la bord, încurajăm pasagerii să efectueze plata prin mijloace fără contact. Pasagerii sunt rugați să urmeze măsurile de distanțare fizică introduse de autoritățile locale și sunt încurajați să efectueze toate achizițiile înainte de zbor online (de exemplu: bagaje, prioritate la îmbarcare etc.), pentru a reduce la minimum orice posibil contact fizic în aeroport. 

coral