News Flash:

Ziarist clujean care a câștigat lupta cu sistemul: "Am suferit enorm de mult. Am fost însemnat cu fierul roșu, cum erau vitele sau sclavii în trecut”"

18 Decembrie 2021
589 Vizualizari | 0 Comentarii
Aurel Muresan Gazeta de Cluj

Aurel Mureșan, unul dintre cei care au purtat fără vină eticheta de „inculpat” în „Dosarul Gazeta”, a avut tăria să ne povestească despre cele mai crunte momente prin care a trecut în cele 6 luni de închisoare și 11 ani de procese, până când a fost achitat de toate infracțiunile care i s-au pus în cârcă. Aurel Mureșan a obținut prin decizia dată de Tribunalul Cluj daune morale în valoare de aproape 150 de mii de euro și daune materiale de încă 285 de mii de lei. Cu toate acestea, banii primiți nu o să șteargă niciodată traumele la care a fost supus în tot acest timp.

Reporter: De ce credeți că a fost nevoie de 11 ani pentru a vi se face dreptate?

Aurel Mureșan: Este foarte simplu. Această mascaradă de ,,Dosar Gazeta“ a fost regizată de ,,specialiștii“ din B.C.C.O Cluj, obișnuiți cu combinații polițisto-mafiote din practica lor de zi cu zi, în frunte cu șeful lor. Dosarul a avut 57 de părți vătămate și 200 de martori, ei știind foarte bine că un dosar cu un volum așa de mare o să dureze foarte mult și chiar dacă în final am fi fost achitați, să ne distrugă psihic.

Ca și exemplu: nu s-a putut începe judecata pe fond decât în anul 2012, din cauza lipsei de procedură, cu părțile vătămate care cu tot felul de tertipuri nu se prezentau în fața instanței pentru a fi audiați. Când erau citați se imbolnaveau brusc, se operau, invocau deplasări etc.

Noi, inculpații, am avut în această lungă perioadă încălcat dreptul la liberă circulație. În toată această perioadă de aproape 7 ani de zile (30.06.2006 – 23.03.2013) am fost obligați să ne prezentăm lunar, de trei ori, la Poliția Municipală Cluj unde semnam un tabel și se făcea prezența. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, fiind totuși un interviu scris…

Cât de greu v-a fost să scoateți adevărul la lumină în „Dosarul Gazeta”?

Greul în a scoate adevărul la lumină din acest dosar a revenit avocaților, în cazul meu: Mircea Ilian și Gaspar Szilagyi Janos. După cum am menționat mai sus, a fost ,,un război” de uzură având în vedere deplasările noastre lunare la Brăila în fata instanței, pe această perioadă de timp, toate termenele de la instanță fiind amânate din cauza lipsei de procedură.

Care au fost cele mai negre clipe prin care ați trecut din 2006 până în prezent?  

O perioadă lungă de timp zi de zi am suferit enorm de mult, având în vedere neputința și furia că nu puteam să-mi dovedesc nevinovăția. Eu aveam un blazon, eram însemnat cu fierul roșu, cum erau vitele sau sclavii în trecut. Aceea era o durere fizică, ce trecea după o zi doua, însă blazonul meu era ,,INCULPAT”, cuvânt de origine franceză care înseamnă o persoana acuzată de infracțiuni grave (crime, violuri, talharii, hotii, etc.). După 15 ani acest blazon, aceasta eticheta, nu-mi iese din minte. Am auzit aceasta de mii de ori, în instanțele de la Cluj, Brăila și Galați, când se făcea prezența în sălile pline de judecată, unde eram apelat cu ,,inculpatul Mureșan Aurel”.

Am deviat puțin de la întrebare, dar aceste întrebări au o încărcătură emoțională foarte mare pentru mine. Am să vă enumăr câteva zile negre: 30 octombrie 2006 – prima zi de vacanta a claselor I – IV, la ora 07:00 am auzit bubuituri în ușa și strigăte ,,Poliția, Poliția!”. Băiatul meu, care era în clasa a IV-a a început să plângă și să strige la mine ,,tati, tati!”. Am deschis ușa și în casă au năvălit ca sălbaticii: polițiștii BCCO, mascații, urlând ,,Politia, nu mișcă nimeni!”.

Într-un minut, apartamentul meu mic, de două camere, s-a umplut de polițiștii judiciariști, mascați și martorii pe care îi pregătiseră deja. I-am rugat frumos să mă lase sa duc copilul la o vecină sau să chem soția de la serviciu, fără să-mi dea voie să fac acest lucru. Precum mercenarii, și-au început treaba cu copilul meu plângând, aproape 8 ore. Îi las pe cititori și pe dumneavoastră să decidă, dacă aceștia se puteau numi oameni. Culmea, fetița unuia dintre ei era în clasa paralelă cu cea a fiului meu. Nu îi blestem, mi-e mila de ei, oricum au fost dați afară din Poliție pentru rele tratamente aplicate celor anchetați de ei. A doua zi neagră a fost deplasarea mea de la penitenciarul Gherla la penitenciarul Brăila.

Am fost amestecați cu oameni periculoși în acel camion care se numea ,,Cursa”, care se autoflagelau, se băteau, creându-se o atmosferă infernală. Am trecut prin 8 penitenciare până la Brăila, cu un popas de 5 zile în capitala țării, București, la ,,pensiunea” Jilava, unde clocăiau șobolanii și apa era plină cu viermișori. Cred că ajunge și pentru mine și pentru dumneavoastră, e totusi un interviu…

Ce sentimente v-au încercat în momentul în care vi s-a pus în spate un dosar în care erați acuzat de fapte pe care nu le-ați comis? 

Aș numi aici, sentimente de frică, de neputință de a nu putea să-mi dovedesc nevinovăția. Deja începusem să simt presiunile acelui sistem care prin legile făcute de ei, avea o putere fenomenală. Nu puteai să te plângi nicăieri, ei erau peste tot ca și lăcustele invadatoare. Această hoardă Băsesciană a făcut mult rău României, din acea perioadă de tristă amintire. Singura instanță care m-a ascultat cu răbdare când am vorbit 6 ore, a fost instanța de la Galați, unde completul de judecată, cu un calm și o răbdare incredibilă, s-au aplecat asupra mea în declarația ,,Ultimul cuvânt al inculpatului”.

Timp de 11 ani ați fost nevoit să luați parte la nenumărate procese, atât în Cluj, cât și la Brăila, după ce dosarul a fost strămutat. Ce sentimente v-au încercat în momentul în care vă aflați în sala de judecată și erați acuzat de niște fapte pe care nu le-ați comis?

Începem cu Clujul: Timp de 6 luni, de doua trei ori pe luna se judeca menținerea stării de arest preventiv și recursul la această măsură. Eram aduși la instanță încătușați. Să vă descriu: prima dată făceam ,,revista presei’’, ne duceau pe hol până la sala de judecată prin fața presei. Vă dați seama, poze, blițuri, etc. Acei corifei ai presei clujene nu m-au întrebat niciodată nimic, făceau poze și textul îl primeau în plic de la DIICOT. Am avut ocazia să văd cât de mici erau. Vă povestesc o întâmplare hazlie, de obicei gardienii ne duceau în mare viteză pe hol cu popas în fața presei după cum v-am spus. Într-o zi, parcurgeam acest itinerar, când din grupul presei se desprinde un individ, care cu fața roșie și agitat le strigă gardienilor ,,Opriți-vă!’’. Șeful lor îl întreabă răstit ,,Ce vrei mă?’’, iar el răspunde ,,Trebuie să mai stați acolo puțin fiindcă nu a venit corespondentul Evenimentul Zilei pe Ardeal”. Am aflat mai târziu, că el era liantul dintre DIICOT și presă și nu primise încă textul. În sprijinul ziaristului vine și un DIICOT-ist ca să îi oprească pe gardieni. După aceea intrăm în sală, în boxa acuzaților, sala plină la refuz, unde lumea ne privea ca pe niște infractori notorii și periculoși.

Am plâns în acea perioadă, cât pentru două vieți, încât îmi erau uscați ochii și nu mi-e rușine să o spun.

Cât de greu v-a fost să vă reintegrați în societate după ce ați fost arestat timp de 6 luni? 

Încă nu m-am integrat total în societate, încă trăiesc cu spaimă în suflet, pe care mi-au indus-o acești ticăloși, acești slujbași ai acelui sistem viclenit în rele. După 6 luni de arest, pur și simplu mă speriam de mașini. 

Cât de mult v-au afectat cele 6 luni de închisoare?

Aș vrea să vă amintesc aici, suferința familiei mele care mi-a fost alături pe toată această perioadă. Să vă gândiți că atunci au încercat să ne dezbine. Îi mai amintesc aici și pe părinții mei, care au decedat fără sa mai fie conștienți de nevinovăția mea.

Cei care vă cunoșteau și-au schimbat atitudinea față de dumneavoastră după ce ați fost acuzat că faceți parte dintr-un grup infracțional organizat și ați fost arestat?

Marea majoritate, da, fiindcă aveam acea etichetă de inculpat, puscariaș. Am avut ocazia sa vad cine îmi sunt adevărații prieteni. Corifeii presei clujene, dacă nu mă înșel, chiar corespondentul Evenimentul Zilei pe Ardeal, pe care l-am mai amintit, din cumpăna gândirii lui, din mireasma sufletului lui, ne-a numit ,,mafia pixurilor”. Îi transmit pe această cale un citat ,,Zadarnic paiul sec al minții-l trieri / Drapându-i golul ei cu reci imagini: / Nimic nu iese dintr-un dram de crieri.”– M. Eminescu.

De unde ați găsit puterea să mergeți mai departe în toți acești ani? 

Am găsit puterea în bunul Dumnezeu, în familia greu încercată, soția, ful meu, sora mea, părinții mei, care m-au ajutat inclusiv financiar pentru cheltuielile enorme pe care le-am avut cu acest proces. Soția unui prieten inculpat în acest dosar, doamna Milena, a îmbărbătat-o zilnic pe soția mea, iar mie îmi spunea ,,fruntea sus, nu mor caii când vor câinii”.

Faptul că acum ați fost achitat definitiv și ați primit despăgubiri morale și materiale vă mai aduce vreo satisfacție? 

Satisfacția pe care o am acum după 15 ani, e schimbarea pozitiva în deciziile instanțelor de judecată. Încet, încet, în instanțele judecătorești au apărut foarte mulți tineri care se apleacă cu multă răbdare și atenție în derularea proceselor ascultând toți ,,actorii” dintr-un proces. Acest lucru îi ajută să ia decizii înțelepte și drepte. Acești tineri judecători încearcă să facă curat în instanțele de judecată, de mucegaiul care încă mai există. Ei înlocuiesc bătrânii plictisiți pe care îi mai interesează doar pensile speciale. La noi, acești bătrâni plictisiți, citeau ziarele cu tupeu și în încheiere recitau aceeași poezie pe care o știam ,,Se respinge punerea în libertate”.

Nimeni și nicio sumă de bani nu poate compensa suferințele mele, dar este un început. Din banii cheltuiți în „Dosarul Gazeta”, se puteau construi două școli sau trei creșe, și nu exagerez (în faza de cercetare penală s-au cheltuit sume enorme de bani pe interceptări telefonice, deplasări, tehnică folosită, mă întreb pentru ce?…). Acest dosar nu trebuia să ajungă în instanță, dar a fost instrumentat de un procuror de la Judecătoria Huedin, care peste noapte, prin delegare a fost făcut procuror de Î.C.C.J. Un executant, bietul de el…  Regizorul principal, sforarul, combinatorul, a fost un polițist BCCO, șef de brigadă la acea vreme, care nu merită să-i pronunț numele, cine vrea îl poate găsi la dosar. În încheiere aș vrea să vă spun deviza noastră, care era scrisă cu majuscule pe ziar: ,,Mai bine sa ne fie frica, decat sa ne fie rusine!’’. Încă mă ghidez după ea.

Sursa: Gazeta de Cluj

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 33 queries | Mysql time :0.039366 (s)