În 1453, Mahomed al II-lea a început asaltul asupra orașului
Constantinopol. Tot într-o zi de 2 aprilie au murit Gabi Luncă și Nelu
Ploieșteanu.

1453: Mahomed al II-lea a început asaltul asupra orașului
Constantinopol

În aprilie 1453 a început ultimul asediu asupra capitalei
Imperiului Bizantin, Constantinopol, condus de către Mahomed
al II-lea, sultanul Imperiului Otoman (1444-1446 și 1451-1481), care s-a
încheiat victorios la data de 29 mai 1453.

Un asediu este o tactică militară utilizată, cu precădere în
epoca medievală, pentru cucerirea unui oraș sau a unei cetăți, care se bazează
pe încercuirea așezării și atacarea dar și înfometarea permanentă a
locuitorilor, scrie www.cimec.ro.

Cunoscut încă din 657 a. Chr. drept orașul-port Byzantion
sau Byzantium (fondat de grecul Byzas), Constantinopolul – denumit astfel după
Împăratul Constantin cel Mare, care l-a transformat în timpul domniei lui în
„noua Romă”, a devenit în 330 p. Chr. capitala Imperiului Roman de Răsărit
(ulterior denumit și Imperiul Bizantin).

În anul 1453 sultanul Mohamed avea doar 21 ani și era foarte
motivat cucerească Constantinopolul. Tatăl său, sultanul Murad al II-lea,
încercase asedierea orașului cu 30 de ani în urmă, însă eșuase. Mohamed
conducea o armată numeroasă, ce o depășea cu mult pe cea bizantină, dotată și
cu tunuri, cu care a reușit în final să spargă zidurile antice.

De cealaltă parte, Constantinopolul părea un loc
impenetrabil, fiind una dintre cele mai bine fortificate cetăți ale evului
mediu. Intrarea în Cornul de Aur (golful Mării Marmara ce desparte orașul de
astăzi în două) era protejată prin blocarea cu un lanț – tras din
Constantinopol spre fortăreața Galata (locuită de genovezi) în partea de nord –
pentru a preveni intrarea vaselor nedorite. Mohamed a reușit însă să treacă de
acest blocaj cu flota și să o ducă pe uscat, din Strâmtoarea Bosfor în Cornul
de Aur.

Asaltul final a avut loc pe 29 mai și, în ciuda rezistenței
locuitorilor ajutați de genovezi, orașul a căzut, iar ultimul împărat bizantin,
Constantin al XI-lea Paleologul (1449-1453), a fost ucis în luptă.

În urma
acestei victorii Mahomed primește titlul de „Cuceritorul“ și intră în în istorie
ca una dintre cele mai marcante personalității ale spațiului balcanic.

Căderea Constantinopolului marchează și sfârșitul Imperiului
Bizantin, însă orașul își continuă istoria în rolul de capitală a Imperiului
Otoman, până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea
Republicii Turcia, orașul a fost redenumit Istanbul.

1805: s-a născut scriitorul danez Hans Christian Andersen

Hans Christian Andersen, faimosul autor al basmelor pentru
copii, a fost în anul 1841 un turist aventuros care a ţinut să cunoască
Dobrogea. Impresiile de călătorie au fost publicate în Danemarca sa natală, un
an mai târziu.

Hans Christian Andersen este cunoscut de o lume întreagă
drept autorul îndrăgitelor basme pentru copii: Crăiasa zăpezii, Fetiţa cu
chibrituri, Micuţa sirenă, Hainele cele noi ale împăratului, Răţuşca cea urâtă,
Degeţica, Soldăţelul de plumb, Cufărul zburător, Privighetoarea, Fata din soc,
Prinţesa şi mazărea, Klaus cel mic şi Klaus cel mare etc. În călătoriile sale,
scriitorul danez care a trăit în perioada 2 aprilie 1805 – 4 august 1875 a
trecut şi prin Dobrogea, la mijlocul anului 1841, în drumul de la Constantinopol
la Viena.

O relatare a vizitei lui H.C.Andersen este făcută după 100
ani de poetul Marcel Romanescu, născut la Liege – Franţa. În Revista
Fundaţiilor Regale din ianuarie 1941, el redă impresiile celebrului scriitor
danez despre ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră, care era pe vremea aceea
sub stăpânire otomană.

Hans Christian Andersen

„Se împlinesc o sută de ani de când povestitorul danez porni
prin Germania şi Italia într`o călătorie orientală, descrisă în volumul de
amintiri «En Digters Bazar», pe care l-aş boteza pe româneşte «Vitrina unui
poet» (copenhaga, Ed. E.A.Reitzel, 1842). (…) După o escală la Smirna, poetul
danez se opreşte la Constantinopol, cercetând nu doar Pera şi Bazarul dar
cimitirul din Scutari şi întreg Bosforul. La Pera, Andersen cunoaşte întâmplător
pe un compatriot din Copenhaga, cismarul Lange, care lucrase multă vreme la
Galaţi şi luase pe o româncă. Şi iată că-l prinde dorul să cunoască meleagurile
noastre sau, mai bine zis, să se întoarcă acasă pe calea Dunării“, scrie
Romanescu.

1840: s-a născut scriitorul francez Émile Zola

Émile Édouard Charles Antoine Zola s-a născut la 2 aprilie
1840, la Paris, fiind fiul lui François Zola, un italian născut la Veneţia,
inginer de lucrări publice şi fost ofițer italian, şi al Émiliei Aubert,
născută în Doudan, Franţa.

La vârsta de 3 ani, se mută cu familia în Aix-en-Provence,
în sudul Franţei, unde societatea la care lucra tatăl său, „Zola”, câştigase
licitaţia de construire a unui sistem de furnizare a apei potabile şi de
canalizare, de la muntele Sainte-Victoire către localitate.

În Aix-en-Provence, Émile Zola va frecventa şcoala din
localitate, unde a fost coleg de şcoală cu viitorul remarcabil pictor Paul
Cézanne.

La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la
Lycée Saint-Louis. În anul 1860, Zola s-a angajat la o editură, pentru a
remedia câte ceva din situaţia financiară nu tocmai strălucită a sa.

Émile Zola – Wikipedia

După ce a mai lucrat în diverse posturi de funcționar
mărunt, a început să scrie pentru coloana literară a unui ziar. Controversat de
la bun început, el nu și-a ascuns disprețul față de Napoleon al III-lea al
Franței, care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul, pentru
a deveni împărat.

În acelaşi timp, va face primii paşi către literatură,
scriind versuri şi proză de factură romantică. De asemenea, pentru o scurtă
perioadă a scris articole de critică de artă pentru diverse ziare, conform radio România Cultural.

În anul 1867, Émile Zola publică primul său roman, ”Thérese
Raquin”, în care a aplicat, pentru prima dată, teoriile sale „ştiinţifice” ale determinării
caracterului prin ereditate şi mediu.

În anul 1870, va începe proiectul care l-a făcut celebru,
Ciclul Rougon-Macquart, care va cuprinde 20 de romane care reflectau stilul de
viaţă francez prin intermediul violentei familii Rougon şi al pasivei familii
Macquart.

În anul 1871, va lansa prima lucrare din această serie, ”La
Fortune des Rougon”.

Au urmat, printre altele, romanele ”Gervaise” (”L
‘Assommoir”, 1877) – un studiu legat de alcoolism, care este printre cele mai
populare romane ale sale, ”Nana” (1880), o demascare a desfrâului în înalta
societate franceză, ”Germinal” (1885), capodopera sa, în care este prezentată
viaţa de infern a minerilor din nordul Franţei, sau ”Bestia umană” (”La bete
humaine”, 1890).

Émile Zola este considerat fondator şi cel mai important
membru al mişcării naturaliste, expuându-şi ideile din acest domeniu în câteva
scrieri precum „Le Roman expérimental” (1880) şi „Les Romanciers naturalistes”
(1881).

Unul dintre cele mai importante momente ale existenţei sale,
s-a petrecut la 13 ianuarie 1898, când manifestul său celebru, „J’acusse”
(Acuz!), a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian „L’Aurore”,
fiind, în fapt, o scrisoare deschisă către președintele republicii Félix Faure,
în care acuza guvernul francez de antisemitism și invoca grave erori judiciare
în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj
în Insula Diavolului.

Drept consecinţă, Zola a fost judecat pentru calomnie şi
condamnat la un an de închisoare pentru insultă adusă armatei, însă se va exila
timp de un an în Anglia, pentru a scăpa de pedeapsă, apoi s-a reîntors în
Franţa.

1915: s-a născut cântăreţul şi compozitorul de muzică uşoară
Gică Petrescu

Cântăreţul Gică Petrescu s-a născut la 2 aprilie 1915, în
Bucureşti. Din primele clase primare a făcut lecţii de pian sub îndrumarea
mamei sale, precum şi un curs de vioară cu profesorul Glattauer, conform
volumului ”Viaţa şi cântecele lui Gică Petrescu” scrisă de George Sbârcea
(Editura Viitorul Românesc, 1993).

Remarcând pasiunea lui pentru muzică, părinţii i-au angajat
un profesor de chitară, aceasta fiind instrumentul său preferat la care se
acompania, după cum mărturisea chiar Gică Petrescu în cartea amintită. În
perioada în care era elev, a cântat într-un ansamblu şcolar, la chitară şi
vocal, iar la vârsta de 15 ani a fost descoperit de compozitorul Ion Vasilescu,
care l-a dus la Radio. În anii ’30 s-a afirmat profesional, cântând la Cazinoul
din Sinaia, alături de orchestra ”Dinu Şerbănescu”, apoi la Radio, unde a
cântat cu reputatul muzician Iulian Ghindă şi cu formaţia acestuia.

Gică Petrescu

Începând din 1936, a realizat înregistrări tot mai des la
casa de discuri ”Odeon”. După numeroase turnee concertistice, au urmat
angajamente la teatrele ”Alhambra”, ”Gioconda” şi ”Boema” (din 1940) sau
la ”Savoy”, sub conducerea lui Ion Vasilescu, şi la ”Constantin Tănase”
(din 1944). A colaborat în acea perioadă cu unii dintre cei mai cunoscuţi
compozitori: Ion Vasilescu, Elly Roman, Mişu Constantinescu, Petre Romea, G.
Patrichi.

În 1960, a început să apară în emisiuni de televiziune, iar
în anii următori a avut două turnee importante – unul de două luni la Paris,
alături de actorii Stela Popescu şi Mircea Crişan, iar celălalt în Israel,
alături de actorul Florin Piersic şi cântăreaţa Doina Badea. Şlagărele
„Căsuţa noastră”, „Uite-aşa aş vrea să mor” sau „Du-mă
acasă măi, tramvai” au fost înregistrate la Electrecord între anii 1966 şi
1971.

„Și pentru Ceaușescu am cântat, că mă chemau, îi plăcea cum
cânt. Am cântat pentru toți, pentru ăia mari, pentru ăia mici, pentru
muncitori, pentru țărani, pentru intelectuali… Am cântat și la CEC, când se
dădeau premiile alea mari. Mă chemau și acolo. (…) Probleme cu Securitatea?
(…) Păi eram celebru, cântam de zeci de ani, mi se spunea «Sinatra de
România», așa-mi ziceau ăștia… Tata era fiu de burghez, trebuiau să fie cu
ochii pe mine. Însă, ți-am zis, politică nu am făcut niciodată. Dacă iei
cântecele mele, toate cântecele mele, n-o să auzi niciodată ceva cântat despre
comuniști sau despre ăștia, Stalin, Ceaușescu”.

Artistul Gică Petrescu a murit la 18 iunie 2006 şi a fost
înmormântat în Cimitirul Bellu.

1978: a fost difuzat episodul pilot al serialului de
televiziune „Dallas”

Serialul de televiziune „Dallas”, unul dintre cele mai
populare soap-operas ale anilor ’80, a fost transmis de postul american de
televiziune CBS timp de 13 ani la rând, în perioada 2 aprilie 1978 – 3 mai
1991. În 1978, au început filmările la serialul creat de David Jacobs, care
avea să cucerească lumea, adunându-i alături pe actorii: Patrick Duffy, Larry
Hagman, Victoria Principal, Dustin Hoff man, Edward G. Robinson, George Raft şi
Linda Gray. Gândit ca un personaj secundar, J.R. Ewing (interpretat de Larry
Hagman) a captat imediat atenţia publicului, devenind încă de la primele
episoade punctul de interes central al serialului.

Actorii din Dallas Arhivă

Serialul şi-a păstrat aceste poziţii timp de cinci ani, fi
ind sursă de inspiraţie pentru cântecele grupului Abba şi pentru videoclipurile
lui Ozzy Osbourne. „Dallas” a adunat 46 de premii, între care un Glob de Aur
(pentru cea mai bună interpretare feminină, a actriţei Barbara Bel Geddes,
1982), şi 82 de nominalizări.

1982: trupele argentiniene au debarcat în insulele Falkland,
declanșând războiul Malvinelor, care a durat până la 14 iunie 1982.

2021: a murit Gabi Luncă, interpretă română de muzică
lăutărească

Gabi Luncă a încetat din viaţă, la vârsta de 83 de ani, după
ce a fost internată, timp de două săptămâni, la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Ilfov, cu COVID-19. Decesul artistei a survenit imediat după cel al altui
cunoscut cântăreţ de muzică lăutărească, Nelu Ploieşteanu, care de asemenea a
fost infectat cu COVID-19.

Gabi Luncă s-a născut la data de 16 octombrie 1938 în comuna
Vărbilău, judeţul Prahova, într-o familie cu şase copii. Tatăl ei, Dumitru
Luncă, a fost violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti. Începe să
cânte în anul 1951, alături de tatăl său, iar după 1953 devine solista
orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi. În 1955 începe
colaborarea cu Ansamblul Folcloric al Clubului 1 Mai, Ploieşti, dirijor fiind
în perioada respectivă acordeonistul Sile Ungureanu.

Gabi Luncă Arhivă personală

Devine cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la
Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti. Încă de atunci, artista şi-a definit
foarte clar genul muzical: muzica orăşenească lăutărească. Doi ani mai târziu
primeşte o telegramă din partea casei de discuri Electrecord, în care este
invitată să înregistreze primul ei album, cu doar patru piese.

Melodia de rezistenţă a fost „Dă-mi drumul nevastă-n
casă.” În 1955 înregistrează prima dată la Radiodifuziunea Română, unde
debutează cu melodia „Pe deasupra casei mele”, acompaniată de
Orchestra de muzică populară Radio dirijată de Victor Predescu.

2021: a murit Nelu Ploieșteanu, interpret român de muzică
lăutărească

Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi
de muzică lăutărească, a murit, în noaptea de 1 spre 2 aprilie, la vârsta de 70
de ani. Era internat în secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din
18 martie cu o formă gravă de COVID. Pe numele său real, Ion Dumitrache, s-a
născut la 16 decembrie 1950 în localitatea Ciorani, tot din judeţul Prahova.

Crescut într-o familie de lăutari, Nelu Ploieşteanu a
moştenit talentul de la tatăl său, dedicându-se întru totul muzicii lăutăreşti,
conform site-ului muzicapentrununta.ro. A început să cânte la acordeon la
vârsta de şase ani, şi apoi şi la pian.

Nelu Ploieşteanu

În 1970, s-a mutat la Bucureşti, unde a cântat la Teatrul
„Ion Vasilescu”, avându-l ca dirijor pe Ion Albeşteanu. Şi-a
continuat cariera cântând, de la vârsta de 18 ani, în diferite restaurante
precum Bulevard, Caraiman, Doina, Crama Domnească, Caru cu Bere sau Perla.

Primul său turneu internaţional a avut loc în anul 1979, în Franţa, după care a
străbătut aproape întreaga Europă. Germania a fost, însă, ţara unde a cântat şi
a revenit de cele mai multe ori.

  coral