Magistrații Curții de Apel Cluj s-au pronunțat, în cursul zilei de joi, 30 ianuarie, în dosarul Cordunenilor,  cunoscutul clan de interlopi din Iași. Liderul grupării, fostul sportiv Costel Corduneanu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Majoritatea celorlalți coinculpați au fost achitați. 

Soluția pe scurt a instanței:

”Admite apelurile declarate de DIICOT-BTM şi inculpaţii BC(fost C), CA (zis AB), TB (fost C), T P, CV, SM, BIC, PV, GS, VM, M G, I I D, PTC, TD, PRA, MC, CE, T C, C I, RSM, DC,UV, JA şi AV împotriva sentinţei penale nr. 25/10 martie 2016 a Tribunalului Maramureş. Desființează sentința penală pronunțată în cauză şi pronunțând o nouă hotărâre, constată nulitatea absolută a proceselor de redare a interceptărilor dispuse în prezenta cauză în faza de urmărire penală, rezultate în urma punerii în aplicare a autoriza?iilor nr…..(procese ce se regăsesc în volumele de urmărire penală …) emise de TI în … și dispune excluderea de la dosarul cauzei a suporți lor optici ce stochează rezultatele activității de supraveghere tehnică dispună în cauză precum și a proceselor verbale de redare a acestor activită?i. 1. In temeiul art. 396 al.5 raportat la art. 16 lit. c Cod proc penală dispune achitarea inculpatului BC, fost C, zis C, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – trafic de persoane, prev. de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 37 lit. b Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. – trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 37 lit. b C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. In temeiul art. 396 al.5 raportat la art. 16 lit.c Cod proc penală dispune achitarea inculpatului BC de sub învinuirea săvâr?irii infrac?iunii de spălare de bani prev.de art. 23 al.1 lit.a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal şi art. 5 Cod penal In temeiul art. 396 al.6 raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit impotriva inculpatului B C pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev.de art. 194 al.1 Cod penal (1969) raportat la art. 37 lit.b Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 Cod penal (parte vătămată F D)

Mentine pedepsele de: – 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 25 Cod penal (1969) raportat la infrac?iunea prevăzută de art. 42 alin. 1,2,3 din Legea 161/2003 raportat la art. 37 lit. b C.pen.(1969), cu aplicarea art. 5 C.penal, -2 ani închisoare aplicată pentru instigare la infrac?iunea de interceptarea fără drept a unei transmisii de date informatice care nu este publică şi care este destinată unui sistem informatic prev. de art. 25 Cod penal(1969) raportat la infrac?iunea prevăzută de art. 43 alin.1 din Legea 161/2003 raportat la art. 37 lit. b C.pen.(1969) cu aplicarea art. 5 C.penal -3 ani închisoare aplicată pentru instigare la infrac?iunea de transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic prev. de art. 25 Cod penal (1969) raportat la infrac?iunea prev. de art. 44 alin. 2 din Legea 161/2003 raportat la art. 37 lit. b C.pen.(1969), cu aplicarea art. 5 C.penal În temeiul art. 33 lit.a , 34 lit.b Cod penal 1969 contopeşte pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare ce urmează a fi executată de inculpat cu consecinţele prev. de art. 71 Cod penal.

Respinge solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infrac?iunile de trafic de persoane respectiv trafic de minori în infrac?iunea de instigare la furt prev. De art. 25 raportat la art. 208 C.p. cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p. (1969) precum şi solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infrac?iunile de trafic de persoane( păr?i vătămate MF C, M IC, MM) respectiv trafic de minori( păr?i vătămate MFC, MIC) în infrac?iunea de trafic de persoane prev.de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art.. 41 alin. 2 C.p. ( persoană vătămată MM) respectiv trafic de minori prev.de art. 13 alin. 1,2 lit. din Legea 678/2001 cu aplicarea art.. 41 alin. 2 C.p. ( persoane vătămate MFC, MIC).

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din 17.01.2010 şi arestarea preventivă din 18.01.2010-10.03.2011 şi 27.09.2011-06.10.2011. 2. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului CA, zis AB,pentru săvârşirea infracţiunilor de: – şantaj, prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal (parte vătămată P P). – complicitate la în?elăciune prev.de art. 26 Cod penal, raportat la art. 215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta re?inută la pct.4 din rechizitoriu-credite bancare), prin înlăturarea alin.5 al art. 215 Cod penal ?i art.41 al.2 Cod penal. 3. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului TB, fost C zis B, pentru săvâr?irea infrac?iunilor de: – ?antaj, faptă prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal parte vătămată PP – ultraj contra bunelor moravuri ?i tulburarea lini?tii publice prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal. – complicitate la în?elăciune prev.de art. 26 Cod penal, raportat la art. 215 al.1,2,3 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta re?inută la pct.7 din rechizitoriu-credite bancare), prin înlăturarea alin.5 al art. 215 Cod penal ?i art.41 al.2 Cod penal. 4. In temeiul art. 396 al.5 raportat la art. 16 lit. c Cod proc. penală dispune achitarea inculpatei TP, fostă C,pentru săvâr?irea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 5 C.pen. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei TP pentru săvâr?irea infracţiunilor de: – şantaj, faptă prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal-parte vătămată FD. -furt, prev. de art. 208 alin. 1 C.pen.(1969) prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b, c Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal (parte vătămată G I). -complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar fapta reţinută la pct. 11 din rechizitoriu – credite bancare ), după schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea alineatului 5 al art.215 Cod penal (1969) şi a art. 41 alin. 2 C.pen. (1969). 5. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului CV fost C, CNP …, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la în?elăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal(1969) raportat la art. 41 alin. 2 Cpen. (1969) (doar faptele reţinute la pct. 4,5,16,17,18 din rechizitoriu – credite bancare ) cu aplicarea art. 5 C.pen. 6.

Reduce pedeapsa aplicată inculpatului SM, fost C, CNP… , de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. (1969) pe o durată de 3 ani pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 5 C.pen. şi de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. (1969) pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. În temeiul art.33 lit. a Cod penal(1969), art.34 lit. b C.pen. (1969) art.35 C.pen. (1969) contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. (1969) pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. (1969). Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reţinerea din 17.01.2010 şi arestarea preventivă din 18.01.2010-10.03.2010. 7. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului BIC, CNP… cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3, Cod penal (1969) raportat la art. 41 alin. 2 Cpen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele reţinute la pct. 1,2,3,4,5,6,7 din rechizitoriu – credite bancare ). 8. In temeiul art. 396 al.5 raportat la art. 16 lit. c Cod proc penală dispune achitarea inculpatului PV, zis Ţ, CNP… cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – trafic de persoane, prev. de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 37 lit. b Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. – trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 37 lit. b C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. 9. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului GSI zis G, CNP… pentru săvârşirea infracţiunilor de: – şantaj, faptă prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal-parte vătămată FD. – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3, Cod penal (1969) cu aplicarea 5 C.pen.(doar fapta reţinută la pct. 5 din rechizitoriu – credite bancare ), după schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea art. 41 alin. 2 Cpen. (1969). 10. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului VM zis K, CNP… cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de : – punerea în circulaţie de taloane false pentru transport prev. de art. 283 Cod penal (1969). – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal(1969) raportat la art. 41 alin. 2 Cpen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele reţinute la pct. 5-22 din rechizitoriu – credite bancare ) – complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) raportat la art. 41 alin. 2 Cpen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.( credite bancare mai – august 2006) – complicitate la înşelăciune (fapta privind pe C F) prev. de art. 26 Cod penal (1969)raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( 1969), art. 5 C.pen. 11. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului MG, CNP… fără antecedente penale, pentru comiterea infrac?iunilor de : – complicitate la în?elăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) raportat la art. 41 alin. 2 Cpen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.( credite bancare 2006) – complicitate la în?elăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal(1969) raportat la art. 41 alin. 2 Cpen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele re?inute la pct. 5-22 din rechizitoriu – credite bancare ) – complicitate la în?elăciune (fapta privind pe C F) prev. de art. 26 Cod penal (1969)raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( 1969), art. 5 C.pen. – spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 ( fapta privind pe CF), cu aplicarea art. 5 C.pen. – în?elăciune (fapta privind pe TRC ) prev. de art. 215 alin 1,2,3 şi 5 Cod penal (1969), cu aplicarea art. 5 C.pen. – spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 ( fapta privind pe TRC ), cu aplicarea art. 5 C.pen. – în?elăciune (fapta privind pe partea vătămată G G) prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen 12. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului IID, CNP…fără antecedente penale, pentru comiterea infracţiunilor de: – complicitate la înşelăciune (fapta privind pe T RC ) prev. de art. 215 alin 1,2,3 şi 5 Cod penal (1969), raportat la art. 26 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. – spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 ( fapta privind pe TRC), cu aplicarea art. 5 C.pen. 13. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului P-TC, CNP… fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. 1, 2 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal. -complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) a art. 41 alin. 2 C.pen. (1969) (doar faptele reţinute la pct. 1,2,3,4,5,6,10 din rechizitoriu – credite bancare ) cu aplicarea art. 5 C.pen., după schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea alineatului 5 al art.215 Cod penal (1969). 14. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului TD, CNP…pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele reţinută la pct. 1,2,3 din rechizitoriu – credite bancare ). 15. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului PRA, CNP… fără antecedente penale, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la în?elăciune ( credite bancare frauduloase) prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (1969)(pct. 1,2,3,4,7,8,9,10,11,12,13,14,15,16,17,18,19,20,21) cu aplicarea art. 5 C.pen. 16. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei MC, fostă C, CNP… fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune ( credite bancare frauduloase) prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal(1969)cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (1969)( pct. 1,2,3,4,5,8,11,12,13) cu aplicarea art. 5 C.pen. 17. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei CE, CNP…, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele reţinute la pct. 2,3,4,6,8 din rechizitoriu – credite bancare ). 18. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului TC, CNP… fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunili de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele reţinută la pct. 2,3,4,6,8 din rechizitoriu – credite bancare ). 19. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului CI zis IB, CNP… fără antecedente penale, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la în?elăciune ( credite bancare frauduloase) prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3,5 Cod penal (1969)cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (1969)( pct. 1,2,6,12) cu aplicarea art. 5 C.pen. 20. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului RSM, CNP… fără antecedente penale, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 5 C.pen.(doar faptele re?inute la pct. 1,2,3,4,5,6,7,8 din rechizitoriu – credite bancare ). 21. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului DC, CNP … pentru săvârşirea infracţiunilor de: – fals material în înscrisuri oficiale ( faptă referitoarea la D L) prev. de art. 288 alin. 1 Cod penal(1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. – complicitate la înşelăciune (fapta privind pe O C) prev. de art. 26 Cod penal (1969)raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( 1969), art. 5 C.pen – complicitate la înşelăciune (fapta privind pe Z D) prev. de art. 26 Cod penal (1969)raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( 1969), art. 5 C.pen. – complicitate la înşelăciune (fapta privind pe C F) prev. de art. 26 Cod penal (1969)raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( 1969), art. 5 C.pen. – complicitate la tentativă la înşelăciune prev. şi ped. de art. 26 Cod penal (1969) raportat la art. 20 Cod penal (1969) raportat la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal ( fapta referitoare la DL) cu aplicarea art. 5 C. pen. 22. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului UV, CNP… cu antecedente penale, de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. (1969) pe o durată de 3 ani pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 5 C.pen. şi de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. (1969) pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.pen. În temeiul art.33 lit. a Cod penal(1969), art.34 lit. b C.pen. (1969) art.35 C.pen. (1969) contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b C.pen. (1969) pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 71 Cod penal (1969), aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. (1969) 23. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit.f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei JA, CNP…pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de şantaj, prev. de art. 25 Cod penal (1969), faptă prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal (1969) cu aplicarea art. 5 C.penal parte vătămată PP 24. In temeiul art. 396 al.6 C.p.p. raportat la art. 16 lit. f Cod proc.penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului AVF, CNP… fără antecedente penale, pentru ssâvârşirea infracţiunilor de: – înşelăciune (fapta privind pe TRC) prev. de art. 215 alin 1,2,3 şi 5 Cod penal (1969) raportat la art. 74 lit.a C.pen.(1969), art.76 lit. a C.pen.(1969),cu aplicarea art. 5 C.pen. – spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 raportat la art. 74 lit.a C.pen.(1969), art.76 lit.c C.pen.(1969)( fapta privind pe T RC), cu aplicarea art. 5 C.pen. 

Respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile D D, TRC, şi petenţii TL, FA, MI, IF. Înlătură dispoziţia de obligare în solidar a inculpaţilor PV şi B C la plata daunelor morale în favoarea părţii civile MM. Înlătură dispoziţia de confiscare a sumei de 250.000 euro de la inculpaţii PV şi BC, a sumei de 118.200 lei de la inculpatul Bogdan Constantin şi a sumei de 5000 euro de la inculpata T P.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. Dispune plata în avans din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Cluj a sumei de câte 520 lei reprezentând onorariul din oficiu al avocaţilor desemnaţi în cauză pentru inculpaţi, după cum urmează: av. MM, av.OMD, av. IZ, av. G E, av.P AM, av. OSS, av. AS, av. OMT.

Dispune plata în avans din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Cluj a onorariului din oficiu al avocaţilor desemnaţi în cauză pentru părţile civile şi părţile vătămate, suma de câte 195 lei pentru av. GC şi av. M(fostă B) A. Dispune acordarea onorariului parţial din fondurile Ministerului Justiţiei către următorii avocaţi desemnaţi din oficiu, respectiv av. MSL, av.PD, av.OI, av. I M, av.BC, av.OI, av. PIA, av.B M, av.PE, av.OBA, av.OSV, av.PA M, av. OS, av.PFD şi dispune plata în avans din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Cluj a sumei de câte 260 lei reprezentând onorariul parţial al fiecărui avocat desemnat din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2020”, arată soluția pe scurt a instanței.