Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost coborâți de un localnic din comuna Poienile de sub Munte, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, citat de Agerpres.

coral

„Cei doi ucraineni au fost reperaţi de un localnic aflat sus în munte şi coborâţi până când s-au întâlnit cu echipele de salvare venite pentru recuperarea lor. Aceştia au fost preluaţi de echipajul SMURD şi transportaţi cu Autospeciala SMURD şi, respectiv, Autospeciala Salvamont până la unitatea medicală pentru investigaţii şi tratament. Cei doi ucraineni se află în acest moment sub supraveghere medicală”, a spus Dan Benga.

Conform acestuia, în cursul după-amiezii de marţi, a demarat acţiunea de căutare-salvare a SPJ Salvamont Maramureş în zona Vârfului Corbu, 1.696 metri altitudine, pentru recuperarea şi extragerea a doi cetăţeni ucraineni, cu vârste de 25 şi 26 ani, extenuaţi şi, din spusele lor, în hipotermie, aflaţi de câteva zile în munţi.

Salvamont Maramureş a făcut echipă comună cu reprezentanţii Sectorului Poliţiei de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte pentru recuperarea tinerilor ucraineni.