Ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, a omagiat etnicii români din Ucraina care luptă pe front, afirmând că aceștia își riscă viețile pentru ca „noi să fim liberi și în siguranță”, informează Agerpres.

„Astăzi, mulţi dintre bărbaţii şi femeile regiunii Cernăuţi, mulţi dintre ei etnici români, luptă pe front pentru ca noi să fim liberi şi în siguranţă. Luptă împotriva dictatorului care şi-a declarat public admiraţia pentru cel care a provocat Holodomorul, a ordonat executarea şi deportarea a sute de mii de locuitori ai acestor meleaguri, inclusiv români, şi şi-a asumat rolul de continuator al doctrinei criminale staliniste”, a afirmat Victor Micula, la un eveniment de celebrare a Zilei Naționale, desfășurat la Cernăuți.

Diplomatul român şi-a manifestat solidaritatea cu poporul ucrainean.

„Atunci când ne gândim la acei români care au pus bazele la ceea ce suntem astăzi, nu putem să nu ne gândim la ucrainenii care, la rândul lor, au strâns rândurile pentru a încerca să transforme în realitate visul de a avea propria lor ţară, în care să îşi hotărască singuri viitorul, să-şi vorbească limba fără frică, să-şi cinstească strămoşii şi eroii”, a spus ambasadorul României în Ucraina.

De asemenea, el a declarat că România va „lucra” pentru ca visul Ucrainei de a fi independentă şi suverană, şi care îşi controlează pe deplin teritoriul să devină realitate.

„Vom lucra împreună pentru ca visul unei Ucraine independente şi suverane, care îşi controlează pe deplin teritoriul, în care democraţia, statul de drept şi respectul faţă de drepturile omului sunt garantate şi care face parte din Uniunea Europeană şi NATO, alături de România, să devină realitate”, a mai spus diplomatul.