Cine a zis că ANAF Cluj nu e generos? Instituția scoate la vânzare directă 666 de sticle de whisky Macallan de 12 ani, la prețul de 270 de lei pe bucată. Sticlele provin dintr-un lot confiscat și vor fi vândute fără licitație, în limita stocului disponibil.
Prețul este semnificativ mai mic decât cel din comerț, unde aceeași sticlă depășește frecvent 450 de lei. Practic, statul devine pentru o vreme cel mai competitiv furnizor de whisky de lux din România.
Numărul exact al sticlelor – 666 – a stârnit deja zâmbete printre cei care au aflat neoficial de ofertă. Coincidență sau nu, Macallan-ul confiscat pare să vină cu o poveste în spate.

Vânzarea se face direct, prin structura teritorială a ANAF Cluj, iar cei interesați trebuie să se prezinte la sediu pentru informații și achiziție. Nu este nevoie de licitație, iar regula este simplă: primul venit, primul servit.
Pentru cunoscători, este o ocazie rară de a cumpăra un single malt de renume mondial la un preț mai mic decât cel practicat chiar și în duty-free-uri.
Doritorii pot achiziționa whisky-ul aici.

