O evaluare prezentată de directorul CIA, John Ratcliffe, susține că soldații ruși trimiși în prima linie a frontului din Ucraina au o speranță medie de supraviețuire de doar 20-30 de minute după intrarea în luptă. Potrivit oficialului american, informațiile serviciilor de informații coincid cu mai multe rapoarte apărute în spațiul public privind pierderile suferite de armata rusă.

Dronele ucrainene, principalul avantaj al Kievului

John Ratcliffe a explicat că principalul motiv al acestor pierderi îl reprezintă utilizarea pe scară largă a dronelor ucrainene, inclusiv a unor sisteme ieftine echipate cu tehnologii bazate pe inteligență artificială. Acestea au schimbat modul în care se desfășoară conflictul și au încetinit ofensiva rusă, în ciuda avantajului numeric al Moscovei, arată Mediafax.ro

Pierderile Rusiei continuă să crească

Estimarea CIA vine în contextul în care mai mulți analiști occidentali susțin că Rusia înregistrează pierderi tot mai mari pe front. Un raport al Center for Strategic and International Studies (CSIS) arată că armata rusă a suferit pierderi masive de la începutul invaziei, iar în 2026 raportul dintre pierderile Rusiei și cele ale Ucrainei ar putea ajunge la 8 la 1, atacurile cu drone fiind unul dintre principalii factori.

Declarațiile directorului CIA reprezintă una dintre cele mai dure evaluări făcute până acum de un oficial american cu privire la situația trupelor ruse aflate în prima linie a frontului din Ucraina.