Satul Urca se poate mândri cu un monument impunător dedicat veteranilor de război, amplasat în curtea școlii gimnaziale.

Deși este edificat de 2 săptămâni, monumentul nu a fost însă inaugurat oficial din cauza restricțiilor impuse pe perioada stării de urgență.

Monumentul este cel de-al doilea edificiu destinat eroilor din comună după cel amplasat la Viișoara, inaugurat în luna februarie a anului trecut.

„Construirea obeliscului este un gest de speranță, care să creeze o legătură între jertfa ostașilor de acum 100 de ani și eforturile noastre de azi de a trăi mai bine”, a declarat Ioan Roman, primarul comunei Viișoara.

Ansamblul a fost creat de către prof. univ dr. Alexandru Păsat, director al departamentului de sculptură al Institutului Ion Andreescu din Cluj.

Tot în curtea școlii gimnaziale de la Urca a fost edificat anul trecut un teren de sport modern cu instalație de nocturnă, s-au amplasat aparate de joacă pentru copii, dar și de fitness, există un păculeț cu bănci și spații verzi, aleile pietonale au fost pavate, se intenționează realizarea unor grupuri sanitare astfel ca cei care frecventează locația să aibă toate facilitățile necesare.

De asemenea se lucrează pe fonduri europene la modernizarea căminului cultural de la Urca cu termen de finalizare 2021. Este o investiție în valoare de 540.000 euro, se va moderniza clădirea inițială, aceasta va fi dotată cu mobilier și aparatură de sonorizare, instrumente muzicale și grupuri sanitare, arata Turda News.

Pe același proiect va fi modenizat și căminul cultural de la Viișoara.

„La Urca așteptăm cu nerăbdare să trecem la finalizarea lucrării de canalizare  a localității. În urmă cu 6 ani, canalizarea aici a fost realizată cam 45%, printr-o investiție a Companiei de Apă, acum în pasul II, se va încheia canalizarea, o lucrare care va fi contractată la finele lunii mai, început de iunie, o lucrare mult așteptată de urcani, va fi finalizată anul viitor…..vrem să modernizăm la Urca rigole și trotuare pe o suprafață de 2 km. cu bani de la bugetul local” mai spune primarul Ioan Roman.

Edilul a explicat că s-a reevaluat și lucrarea pe infrastructură lăsată de izbeliște de Societatea de Drumuri și Poduri Cluj, realizată în proporție de 50%.

Foto: Turda News