Localnicii spun că de vină ar fi şi traficul greu şi realizarea „de mântuială" a acestui pod provizoriu.

 

„Din cauza precipitațiilor torențiale din această după-masă (n.red. joi), podul provizoriu de la intrare în localitatea Valea Drăganului a cedat, fiind momentan impracticabil”, a anunțat Gheorghe Boca, primarul comunei Poieni.

Podul ce traversează Crișul Repede și totodată leagă drumul european E60 de localitățile Valea Drăganului, Tranișu, respectiv Lunca Vișagului, s-a surpat, la începutul lunii mai. Podul era în ample lucrări de reabilitare, în proiectul Drumul Apusenilor.

„Podul era în lucrări de consolidare și reparații, lucrarea fiind parte a proiectului Drumul Apusenilor. Încă de la ultimele inundații, acesta risca să se prăbușească, fiind foarte deteriorat. Din păcate, acesta a cedat tocmai când se încerca o suprabetonare a structurii. În acest moment, circulația pe pod este oprită, iar legătura între cele două localități, Valea Drăganului și Poieni, este posibilă pe o rută alternativă”, declara la acea vreme Gheorghe Boca, primarul comunei Poieni.

coral