Cele trei luni dintre simularea Bacalaureatului și debutul probelor propriu-zise de Bac reprezintă o perioadă cheie, de care trebuie să profiți cât mai mult cu putință, pentru a trece cu bine peste toate fără stres. Cum să procedezi? Uite mai jos câteva idei – poate găsești ceva să te ajute pe bune.

Nu te panica, precum fac mulți alții!

Trei luni trec mult prea repede atunci când aștepți ceva important la capătul lor. Fiecare lună, fiecare săptămână ajunge să fie un pas mai aproape de punctul culminant. Bacalaureatul este într-adevăr cel mai important examen pentru tine de până acum și tocmai de aceea trebuie să ai o abordare deșteaptă, iar nu una panicată.

Panica nu te ajută, chiar dimpotrivă!

Cu alte cuvinte, păstrarea calmului și chiar a bunei dispoziții atunci când ceilalți par să leșine pe stradă de preocupare și stres este un pas în plus către victorie. S-au mai întâlnit cazuri în care colegii învățau non-stop și uitau să se relaxeze, să mănânce bine sau să doarmă suficient și ajungeau în sala de examen, unde uitau tot din cauza emoțiilor și picau proba din acea zi, pe când colegul/colega care a privit totul relaxat nu a avut astfel de probleme.

Pregătește-te din timp, dar treptat!

Alt lucru pe care poți să-l faci este să te pregătești din timp. Un pic astăzi, un pic mâine, și uite-așa vei avea timp destul să faci o figură bună la orice probă a bacalaureatului. Nu lași totul pe ultima sută de metri, dar nici nu îngrămădești toată programa într-o singură lună. Începe cât mai devreme. Insistă, totuși, pe materia pe care nu o stăpânești – sau începe mai întâi cu ea.

Fă-ți o analiză SWOT, este distractiv!

Ia-o metodic. Fă o schemă. Ține-te de ea pe cât se poate. La ce vrei să iei nota minimă, asigură-te c-o vei obține. La ce vrei 9 sau chiar 10, vezi ce poți face pentru a obține punctajul maxim. Adevărata pregătire pentru viață este să știi să-ți faci o analiză SWOT – adică Strenghts (punctele tale forte), Weaknesses (punctele tale slabe, Opportunities (ce ai putea face ca să-ți fie mai ușor să iei o notă cât mai mare) și Threats (ce se poate întâmpla dacă nu vei ști X sau Y sau dacă nu vei face X și Y).

Oportunități și riscuri, la orice materie!

Dacă știi în sinea ta că pur și simplu nu poți învăța la o materie așa cum ți se cere sau cât ți se cere, trebuie totuși să te asigur că iei nota minimă. Aceeași cântărire a punctelor tari și slabe proprii o fac și cei ce abordează isteț perioada aceasta de trei luni. Tot ei pun în balanță și oportunitățile, dar și riscurile apelării la o cască japoneză spre exemplu, și iau o decizie pe care și-o asumă, și o iau din timp, ca nu cumva să depindă de un dispozitiv care, comandat pe ultima sută de metri, întârzie la livrare

Tot ei sunt cei care nu stau degeaba, dar care fac totul fără panică.

Ei sunt cei ce nu au cum să nu iasă bine din Bac. Și așa meriți să fii și tu.