Institutul Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” din Cluj – Napoca a primit o donație de cinci noi aparate de ventilație mecanică.

Donația generoasă este oferită de Banca Transilvania, iar Institutul și-a extins dotarea secției A.T.I. cu aparate de ventilație conform standardelor  în vigoare, facilitând accesul bolnavilor, adulți sau copii, la îngrijirea de care au nevoie.

Din donația de 334.000 de lei au fost achiziționate direct de către Institut patru  aparate de ventilație mecanică staționare. Tot Banca Transilvania a mai donat și un aparat de ventilație noninvazivă Trilogy 100, ce poate fi utilizat pe durata transportului pacienților. Toate aparatele sunt de ultimă generație, având marele avantaj de a deține module adaptate atât pentru copii, cât și pentru adulți. 

În acest moment, cele 18 locuri de ATI sunt prevăzute cu aparate de ventilație, standardul fiind de un aparat pentru fiecare loc existent în secție. În 2019, din cei peste 6.800 de pacienți internați, mai mult de 1.400 au necesitat intubație mecanică. Anul acesta, în condițiile pandemiei COVID-19, numărul acestora din urmă a crescut foarte mult, prin preluarea cazurilor tratate în mod normal de spitale devenite între timp unități COVID-19, dar și prin agravarea patologiilor care se adresează pentru tratament și îngrijire Institutului Inimii.

”Noile achiziții sunt vitale într-o perioadă de suprasolicitare a resurselor pe care le deținem, umane sau logistice. Suntem recunoscători pentru donația primită, în această primăvară, un gest care constituie un semn de încredere din partea unei instituții prestigioase, precum Banca Transilvania. Ne concentrăm, acum, pe gestionarea cât mai eficientă a situației cu totul speciale prin care trecem cu toții, personal medical și pacienți, deopotrivă”, a declarat Florin Crișan, managerul Institutului Inimii.

De la declanșarea crizei COVID-19, echipa Institutului Inimii lucrează constant la îmbunătățirea circuitelor pentru managementul pacienților, astfel încât eventualele riscuri de expunere să fie eliminate. Institutul continuă să deservească toate urgențele din zona sa de competență, activitatea sa decurgând normal, cu toate limitările impuse de măsurile preventive pentru combaterea măsurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2.

coral