Duelul dintre Atletico Madrid și FC Barcelona s-a terminat cu o victorie categorică a catalanilor, sco 0-3, în etapa cu numărul 29 din LaLiga.

Atletico Madrid – FC Barcelona 0-3, în LaLiga Sub privirile lui Horațiu Moldovan, rămas încă o dată pe banca de rezerve, Barcelona a defilat în fața celor de la Atletico Madrid.

Echilibrul s-a rupt în minutul 38, când Joao Felix, jucătorul care aparține de madrileni, a marcat contra acestora la o fază lucrată de Gundogan și Lewandowski.

Xavi nu a prins pauza pe banca tehnică, fiind eliminat de arbitrul Jose Sanchez în minutul 42, după ce în urmă cu un minut îi arătase cartonașul galben.

Imediat după reluare, Robert Lewandowski a dublat avantajul oaspeților cu un șut la colțul lung care l-a surprins pe Oblak.

S-a făcut 0-3 în minutul 65, când Fermin Lopez a reluat excelent cu capul din careul mic o centrare venită din partea dreaptă.

Profitând și de eșecul celor de la Girona în meciul cu Getafe, Barcelona urcă pe poziția secundă a clasamentului din LaLiga cu 64 de puncte, opt mai puțin decât liderul Real Madrid.

Clasamentul din LaLiga 1. Real Madrid – 72 puncte

2. Barcelona – 64 p

3. Girona – 62 p

4. Athletic Bilbao – 56 p

5. Atletico Madrid – 55 p

6. Real Sociedad – 46 p

…………………………………..

18. Cadiz – 22 p

19. Granada – 14 p

20. Almeria – 13 p

  coral