Linia Mareth, construită de Franța împotriva Italiei, a devenit bastionul Axei împotriva Aliaților în 1943, într-una dintre cele mai stranii răsturnări de situație din Al Doilea Război Mondial. În sudul Tunisiei, betonul turnat pentru a opri o invazie a sfârșit prin a fi scutul celui pe care trebuia să-l înfrunte. Puțini își mai amintesc astăzi de Linia Mareth, dar povestea ei rămâne una dintre cele mai stranii răsturnări de situație pe care le-a produs Al Doilea Război Mondial. Totul începe în 1934, când Parisul privea cu îngrijorare spre Libia.
Italia fascistă a lui Mussolini stăpânea acea colonie încă de la începutul secolului, iar Tunisia, protectorat francez, împărțea cu ea o graniță lungă, greu de păzit. Germania nazistă nu reprezenta pe atunci principala amenințare. Pericolul venea din est, dinspre italieni. Așa s-a născut ideea unei linii defensive care să blocheze orice incursiune din Libia. Doi ani mai târziu, proiectul a prins contur. Locul ales părea ideal: regiunea Mareth, la latitudinea insulei Djerba, unde relieful oferea deja un zid natural. Inginerii militari francezi au mizat pe wadiul Zigzaou, un curs de apă abrupt care îngreuna trecerea blindatelor, și pe munții Matmata, cu versanți aproape de netrecut pentru orice armată mecanizată.
Lucrările au durat până în 1940, iar modelul urmat a fost faimoasa linie Maginot. Rezultatul a fost impresionant la scara teatrului nord-african. O centură fortificată la sud de Gabès, întinsă pe aproximativ 35 de kilometri, cu 49 de puncte de sprijin și 124 de structuri din beton. Buncăre, cazemate, posturi de observare, toate gândite să încetinească, să canalizeze și apoi să distrugă o coloană inamică venită din Libia.
Una dintre cele mai ambițioase lucrări de apărare construite vreodată de Franța. Cum a ajuns linia franceză să apere Axa? Apoi istoria a intervenit brutal. În iunie 1940, Franța a capitulat. O comisie tehnică germano-italiană a demilitarizat linia, considerată acum inutilă, căci Italia devenise aliată a regimului de la Vichy.
Fortificațiile au fost lăsate pradă nisipului și timpului. Dar în octombrie 1942, la El Alamein, soarta Axei s-a frânt. Alungați din Egipt de britanici, soldații germano-italieni ai mareșalului Rommel s-au retras în grabă spre Tunisia. Și atunci s-a produs întorsătura care sfidează orice logică militară: în loc să continue retragerea, forțele Axei au redescoperit linia franceză abandonată. Înaltul Comandament a ordonat imediat rearmarea și întărirea ei. Între noiembrie 1942 și martie 1943, zidul construit împotriva italienilor a devenit ultimul meterez al Axei împotriva Aliaților.
Bătălia a izbucnit între 16 și 28 martie 1943. De o parte, aproximativ 160.000 de soldați aliați. De cealaltă, 76.000 de oameni ai Axei. Generalul britanic Montgomery, proaspăt victorios la El Alamein, a încercat mai întâi un asalt frontal clasic. A fost un dezastru. Aproape 4.000 de oameni pierduți, plus numeroase blindate spulberate literalmente de apărarea franceză reocupată de inamic. Soluția a venit din altă direcție.
Trupele din Noua Zeelandă și Franța Liberă au ocolit întreaga linie prin sud, traversând munții și urcând aproape 50 de kilometri până la El-Hamma. Manevra îndrăzneață a forțat Axa să evacueze în grabă spre nordul tunisian. Ce mai rămâne astăzi din zidul de beton? După război, linia Mareth și-a pierdut definitiv orice rost. Prizonierii Axei au curățat majoritatea siturilor după 1943, iar lucrările nu au mai fost rearmate niciodată. Astăzi au rămas doar vestigii împrăștiate prin peisajul deșertic, martori tăcuți ai unei epoci în care betonul părea capabil să înghețe alianțe și granițe.
Povestea acestei fortificații franceze transformate în bastion al Axei amintește un adevăr pe care fiecare generație pare să-l uite: nicio construcție, oricât de solidă, nu rezistă la nesfârșit în fața circumstanțelor schimbătoare ale istoriei. Iar într-o lume în care statele continuă să investească masiv în ziduri de-a lungul frontierelor, întrebarea rămâne deschisă. Poți ridica o barieră împotriva unui inamic fără să te întrebi vreodată dacă nu cumva, într-o zi, ea va ajunge să apere exact pe cine trebuia să oprească?
