Bilanţul exploziei de la hidrocentrala din Italia: 4 morţi, 5 răniţi şi 3 dispăruţi

Conform agenţiei ANSA, cei cinci răniţi grav au fost transportaţi la spitalele din Parma, Cesena, Forlì şi Pisa. Cel mai grav dintre răniţi este internat la spitalul Bufalini din Cesena: bărbatul se află în secţia de mari arşi, cu prognostic rezervat. În acelaşi spital se află şi un alt muncitor, care a suferit o arsură minoră la o mână în urma accidentului şi se află sub observaţie.

Marco Masinara, primarul oraşului Camugnano, a declarat că se lucra la o turbină în momentul accidentului.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, şi-a exprimat condoleanţele pentru muncitorii decedaţi şi solidaritatea cu răniţii, familiile şi colegii de muncă ai victimelor, sperând că se va face lumină deplină asupra dinamicii accidentului.

„Urmăresc cu îngrijorare ştirile teribile despre explozia care a avut loc la o centrală hidroelectrică”, a scris pe reţelele de socializare premierul Giorgia Meloni, care le-a mulţumit salvatorilor şi tuturor celor care lucrează în aceste ore la căutarea celor dispăruţi.

 

coral