În Cluj-Napoca, discuțiile economice sunt adesea dominate de proiecte mari, investiții și dezvoltare urbană. Însă realitatea de zi cu zi este susținută de un alt tip de economie: cea a afacerilor mici și mijlocii. Pe scurt, a IMM-urilor.
Pentru majoritatea locuitorilor, contactul cu economia nu se face prin companii mari, ci prin afaceri locale: magazinul de la colțul blocului, service-ul auto, cafeneaua sau atelierul de reparații încălțăminte sau croitorul care ajustează hainele luate de la mall – acestea sunt punctele reale de interacțiune economică zilnică.
Atunci când aceste businessuri merg bine, se creează locuri de muncă, banii rămân în comunitate, serviciile devin stabile, iar economia locală funcționează.
Când aceste afaceri dispar, efectul este imediat vizibil: apar spații comerciale goale, se împuținează opțiunile locale, oamenii rămân fără slujbe, iar economia locală pierde bani.
De multe ori, impactul lor devine vizibil abia atunci când dispar.
Așadar, ce-ar fi dacă ne-am ocupa mai îndeaproape de ele câtă vreme sunt deschise și funcționează?
Tocmai de aici pornește și cea mai nouă inițiativă lansată de Banca Transilvania (BT), derulată sub titlul ”Hai să fim alături de cei care țin România în mișcare!”.
Aceasta reprezintă, într-o altă formă, continuarea platformei ”Cumpără de lângă tine”, lansată în 2020, în plină pandemie.
Dacă acum 6 ani accentul a fost pus pe susținerea antreprenorilor într-o perioadă dificilă, noua inițiativăvorbește despre ceva la fel de important: recunoaștereafaptului că IMM-urile reprezintă nu doar companii care generează valoare economică în sine, ci oameni și afaceri care dau ritm comunităților și contribuie, zi de zi, la mersul înainte al orașului și, mai departe, al României.

