Lansarea inițiativei privind ridicarea controalelor la frontierele terestre între Grecia, Bulgaria și România a avut ca miză menținerea subiectului aderării României și Bulgariei la Schengen pe agenda politică europeană și națională, a declarat, într-un interviu pentru HotNews.ro, europarlamentarul REPER Dacian Cioloș, unul dintre semnatari. Mai mult, a precizat el ar putea fi un test și ar putea arăta că o dechidere a frontierei nu crește riscul migrației ilegale, pe care Austria o invocă constant pentru a bloca aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen.

Dacian Cioloș, alături europarlamentarii Vlad Gheorghe, Georgios Kyrtsos (Grecia) și Daniel Lorer (Bulgaria) au transmis, pe 25 ianuarie, ministrului grec al imigrației o scrisoare prin care propun ridicarea controlului la frontiera terestră dintre cele trei țări.

„Noi am avut această inițiativă exact în ideea de a ține subiectul pe agendă și de a face o propunere care, din punctul meu de vedere, e fezabilă. E fezabilă pentru că eu l-am auzit chiar pe ministrul nostru de interne care a spus că România e juridic deja în Schengen prin faptul că e acceptată cu aeroporturile și cu frontierele maritime, și vine și frontiera terestră. Dacă România e deja juridic în Schengen, conform legislației Schengen, statele membre Schengen pot să decidă ca temporar să impună controale la frontieră, să renunțe la ele când apar condiții mai dificile, iar să impună controale la frontieră. Pot să existe în cadrul legislației Schengen europene astfel de decizii bilaterale sau multilaterale între anumite state membre Schengen. Deci, la fel și România, și Bulgaria, cu Grecia ar putea lua această decizie cu atât mai mult cu cât Grecia nu are frontieră terestră cu niciun stat membru Schengen. Deci faptul că Grecia ar deschide frontiera cu Bulgaria și, deci implicit, și cu România n-ar trebui să creeze probleme niciun alt stat membru Schengen, pentru că nu există riscuri să ajungă pe traseu terestru migranți în Austria sau în alte state membre. În continuare există un control la frontiera cu Ungaria și apoi cu Austria”, a declarat Dacian Cioloș.

Deschidere temporară a frontierelor, o variantă Dincolo de inițiativa transmiterii scrisorii, europarlamentarul REPER a precizat că a avut discuții și consultări cu reprezentanți din Comisia Europeană, dar și cu ministrul grec al migrației, destinatarul scrisorii.

„Într-o primă fază, mi-a spus că din punctul lor de vedere e foarte dificil și că el insistă în continuare pentru o aderare completă a României și Bulgariei la Schengen, că ăsta e obiectivul prioritar. Și aici am fost amândoi de acord că ăsta trebuie să rămână în continuare principalul obiectiv, dar că în așteptarea acestei decizii să studiem și posibilitatea asta. I-am prezentat argumentele și va exista o o analiză și de partea lor, vom vedea care sunt modalitățile prin care acest lucru ar putea fi făcut și apoi, evident, până la urmă e o decizie a guvernelor Greciei, Bulgariei și României dacă fac pași în această direcție sau nu. Eu am făcut ce ține de mine ca europarlamentar”, a spus Cioloș.

Europarlamentarul REPER a spus că o variantă ar putea fi deschidere temporară a frontierelor, dacă sunt rețineri până la până la acceptarea completă a României în Schengen.

„Eu știu de la mijlocul lui mai până în octombrie, când e perioada aceea a valului de turiști care să duc și stau la cozi în Bulgaria și în în Grecia, pe baza deciziilor deja luate până acum și a legislației Schengen, s-ar putea deschide frontiera, cel puțin în această perioadă. Vedem cum merge, vedem o lună, două, cum funcționează lucrurile. Dacă sunt anumite riscuri, ținem cont de ele și luăm măsuri. Dacă nu sunt probleme, lăsăm și după septembrie, după octombrie. Deci, eu cred că lucrurile pot fi făcute rațional, ținând cont de realitatea din teren, asumat, cu responsabilități de o parte și de alta, în așa fel încât să nu punem în pericol protecția frontierei terestre a niciunui stat membru”, a spus Cioloș, potrivit hotnews.ro

De ce crede Dacian Cioloș că România a ratat momentul aderării la Schengen până acum, cu cine a vorbit despre inițiativa privind micul Schengen terestru și ce planuri are pentru viitorul politc, aflați în interviul de mai jos.

 

coral coral