Misiunea fulger a autoritățile din Brașov, după ce un deținut a evadat din Penitenciarul Codlea, de la punctul de lucru. Planul bărbatului de 32 de ani nu a mers așa cum se aștepta și a fost găsit la doar 9 minute după evadare, ascuns într-un cimitir, potrivit News.ro.

”În jurul orei 11.37, poliţiştii braşoveni au fost sesizaţi de către angajaţi ai Penitenciarului Codlea cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, persoană deţinută în regim deschis în cadrul Penitenciarului Codlea, a evadat de la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Braşov”, a transmis, marţi, Poliţia Braşov.

Prins la nouă minute după ce a evadat

Sursa citată a precizat că semnalmentele acestuia au fost transmise poliţiştilor din teren.”Au întreprins activităţi de urgenţă pentru depistarea persoanei evadate, activităţi care au dus la prinderea acesteia, după 9 minute, în incinta unui cimitir din municipiul Braşov. Bărbatul a fost reţinut, escortat şi introdus în Penitenciarul Codlea”, a mai transmis sursa citată.

Cercetările în cauză sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov.