Din dorința de a ne menține silueta și a evita creșterea în greutate încercăm, printre altele, să consumăm mai puțin zahăr și alegem produse dietetice – „sugar free”. Însă cele mai multe dintre acestea conțin îndulcitori artificiali. E drept, au puține calorii și nu îngrașă, însă există multe controverse legate de acești aditivi. Diverse studii spun că îndulcitorii sunt dăunători pentru sănătate și cresc riscul de cancer ori de afecțiuni intestinale, însă majoritatea autorităților sanitare îi consideră siguri.

Îndulcitorii artificiali sunt, de fapt, substanțe chimice obținute în laborator, care au o intensitate a gustului de dulce mult mai mare decât zahărul, în unele cazuri de sute de ori. De regulă, au foarte puține calorii sau chiar deloc, motiv pentru care înlocuiesc zahărul la pacienții cu diabet și sunt utilizați în timpul dietelor pentru slăbit.

Cei mai cunoscuți îndulcitori artificiali

Sucraloza (E955) – este unul dintre cei mai noi îndulcitori de pe piață, iar studiile spun că este sigur pentru sănătate. Cu toate acestea, din cauză că sucraloza a fost descoperită în timpul procesului de creare a unui insecticid, există controverse legate de acest aditiv, cunoscut drept E955. Pe de altă parte, sucraloza conține un număr ridicat de calorii, dar pentru că este de 600 de ori mai dulce decât zahărul, cantitățile utilizate pentru orice produs sunt foarte reduse. Au fost observate și câteva efecte adverse ale consumului de sucraloză, între care balonare, diaree, greață, iritații ale pielii, tuse. Mai multe detalii despre acest aditiv vei descoperi în blogul OnePuff.

Aspartamul (E951) – este aprobat pentru consumul în masă în peste 100 de țări, studiile de specialitate spunând că este sigur pentru sănătate. Cu toate acestea, s-a constatat că atunci când este consumat frecvent poate produce dureri de cap, poate accentua stările de anxietate și stimulează apetitul alimentar. Aspartamul este de 200 de ori mai dulce decât zahărul.

Zaharina (E954) – este poate cel mai cunoscut îndulcitor artificial, iar specialiștii consideră că se numără printre cei mai siguri aditivi de acest gen. Cu toate acestea, se recomandă să fie consumată cu precauție, având un risc destul de crescut de a declanșa reacții alergice. Potrivit HealthLine, zaharina este de 700 de ori mai dulce decât zahărul și de aceea este nevoie doar de o cantitate foarte mică pentru a îndulci un aliment.

Cinci alimente despre care nu știai că au îndulcitori artificiali

Aproape toate alimentele „sugar free” recomandate diabeticilor sau în dietele pentru slăbit conțin îndulcitori artificiali. Cele mai neașteptate sunt:

  • iaurtul
  • produsele de patiserie
  • guma de mestecat
  • cerealele pentru mic-dejun
  • sucuri

Prezența unui îndulcitor într-un aliment sau într-o băutură este indicată pe eticheta alimentelor cel mai frecvent cu codul european de aditiv alimentar „E” urmat de o cifră. Dacă vrei să știi exact care este îndulcitorul pe care îl consumi, va fi necesar să verifici acel cod.

Foto: Pexels coral