Costel Corduneanu s-a stins din viață luni, 15 aprilie. Rudele apropiate deplâng moartea temutului lider interlop din Moldova, iar soția, Grațiela Cercel, este de-a dreptul devastată.

Între cei doi era o diferență de vârstă de 20 de ani, dar asta nu a stat în calea iubirii lor.

Grațiela, la a doua căsătorie
Moartea lui Costel Corduneanu a șocat lumea interlopă din România, dar rudele știau că starea sa de sănătate este foarte gravă.

În urmă cu un an, șeful clanului Corduneanu, din Iași, s-a căsătorit cu iubita sa, o frumoasă brunetă care era cu 20 de ani mai tânără decât el. Nimic nu prevestea destinul tragic care avea să urmeze, deși problemele fostului sportiv erau cunoscute.

Grațiela Cercel și Costel Corduneanu ar fi trebuit să sărbătorească în curând un an de la nunta lor, însă în locul unei petreceri fastuoase va fi un priveghi.

Femeia care l-a cucerit definitiv pe temutul lider interlop și l-a convins să o ceară de soție era cu 20 de ani mai tânără decât el. Trecuse și ea printr-un divorț, iar mariajul cu „Stăpânul Moldovei” spera să fie unul mai bun decât experiența anterioară.

Lacrimi și disperare după moartea lui Costel Corduneanu
Cei care l-au cunoscut pe Costel Corduneanu nu-și revin din locul morții sale.

Pe Facebook, sute de mesaje au umplut paginile clanului Corduneanu, mulți oameni alegând să-și exprime părerea de rău pentru dispariția „șefului tuturor”, cum îi plăcea lui Costel Corduneanu să fie numit.

O mulțime de prieteni se pregătesc să își ia rămas bun de la el și să îl conducă pe ultimul drum.

„Să îți fie țărâna ușoară, cumetre. Ai fost un om bun. Nu te vom uita niciodată”, „Dumnezeu să te odihnească. Condoleanțe familiei, Costel Corduneanu omul cu cel mai frumos caracter”, „Drum lin către cer, Costel Corduneanu, și multă putere la frații tăi și la întreaga familie. Omul cu cel mai frumos caracter”, sunt doar cîteva dintre mesajele de pe rețelele de socializare.

Ce probleme de sănătate avea interlopul
Liderul clanului Cordunenilor avea grave probleme de sănătate.

În ultimele săptămâni, Corduneanu a stat internat la spitalul din Târgu Mureș, acolo unde cei mai buni medici cardiologi i-au acordat îngrijire de specialitate.

El a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis la începutul primăverii, pe 1 martie. Doctorul care l-a operat ar fi transmis familiei că, dacă nu se intervenea chirurgical la timp, Costel Corduneanu ar fi murit.

  coral