Călin Ioan Cosma este pădurarul din comuna Băișoara reținut de polițiști clujeni la data de 30 octombrie și plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind cercetat într-un dosar penal care are ca obiect infracțiunea de fals informatic în formă continuată.
Bărbatul a intrat în bucluc la nici 3 zile după ce a fost achitat într-un alt dosar penal în care era acuzat de săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Potrivit rechizitoriului, Călin Ioan Cosma a fost prins, la data de 8 iunie 2022, în timp ce conducea o mașină neîmatriculată pe drumul public DC 100A din localitatea Muntele Bocului, comuna Băișoara. Bărbatul s-ar fi folosit de autoturism pentru a tracta un arbore tăiat de pe marginea pârâului „Valea Bocului”, arată Gazeta de Cluj.

Organele de cercetare penală au arătat că pădurarul ar fi condus autoturismul neîmatriculat pe drumul public în timp ce s-a deplasat de la locuința acestuia până la locul în care a fost tăiat copacul. De asemenea, în cauză a fost audiat și un martor, vecinul pădurarului, care a susținut că l-a văzut pe Călin Cosma în timp ce stătea la marginea drumului lângă un brad doborât.

Martorul a relatat că în data de 8 iunie 2022, în jurul orei 19:30, în timp ce se deplasa după vacile sale, în locul denumit popular „Şirezul Bocanilor”, a văzut pe drumul forestier nişte bălănci şi o căruţă. Continuându-şi deplasarea, după circa 200 metri i-a văzut pe Cosma și pe un alt bărbat, în timp ce stăteau la marginea drumului lângă un brad proaspăt doborât. Bărbatul a arătat că lângă cei doi bărbați se afla un autoturism de teren de culoare roşie care era îndreptat cu faţa spre domiciliul lor.

După aproximativ 30 de minute, pe acelaşi drum martorul s-a întors cu vacile, constatând că cei doi nu s-au mai aflat în locul respectiv. Deplasându-se spre domiciliul său, în zona unde se aflau bălăncile i-a văzut din nou pe aceştia, lângă ei fiind autoturismul de teren şi bradul care era curăţat de cetină.

Când a trecut pe lângă ei, cei doi dezlegau bradul de după autoturismul de teren, arborele fiind lung (în catarg) şi nu era secţionat în bucăţi. În continuare, martorul a relatat că şi-a continuat deplasarea la domiciliul său, iar la scurt timp i-a văzut şi pe cei doi că au venit la domiciliul lor cu autoturismul de teren de culoare roşu tractând după ei o căruţă în care se aflau mai mulţi buşteni.

În cursul urmăririi penale, martorul a declarat că autoturismul de teren de culoare roşie a fost condus pe drumul principal de către Călin Ioan Cosma, care a intrat cu buştenii în curtea sa. Ulterior, în fața instanței, martorul asusținut că a presupus că pădurarul este cel care conduce autoturismul, întrucât l-a mai văzut conducând maşina când mai ducea arbori.

Călin Ioan Cosma a relatat că a condus acel autoturism, dar nu pe drumul public ci pe păşune.

În cele din urmă, magistrații de la Judecătoria Turda l-au achitat pe Călin Cosma, pe motiv că fapta nu există.

„În raport de probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa apreciază că situaţia prezentată în actul de sesizare nu este susţinută de probele administrate, respectiv nu a fost a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie care operează în favoarea inculpatului. (…) Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Astfel, o hotărâre de condamnare nu se poate fundamenta pe presupuneri, ci doar pe probe certe de vinovăţie. Instanţa de judecată constată că acuzaţia adusă inculpatului s-a întemeiat, în principal pe faptul că traseul direct de la locul tăierii până la imobilul suspectului include acea porţiune de drum public(schiţă dosar 111), de constatările tehnico-ştiinţifice care arată că urmele găsite în zona în care a fost tăiat arborele au fost create de anvelopele autoturismului inculpatului (raport de constatare criminalistică nr. 195229/10.08.2022), de declaraţiile martorului şi de rezultatul testărilor poligraf efectuate cu martorul. ”, au motivat magistrații.

Solutia pe scurt: În baza art. 396 al.5 rap. la art. 16 al.1 lit.c cod procedură penală dispune achitarea inculpatului C C I , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334, alin. 1 din Codul penal. În baza art.404 al.4 lit.f, art.162 al.4 şi art. 255 cod procedură penală dispune restituirea către inculpatul C C I a cantităţii de 0,50 mc material lemnos (cherestea răşinoase nouă) lăsate în custodie potrivit procesului verbal încheiat în data de 10.06.2022. În baza art.162 al.5 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că este obligat să păstreze bunurile şi obiectele restituite până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art.275 al.3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei în data de 27.10.2023.

Acuzațiile care i se aduc lui Călin Cosma

Potrivit IPJ Cluj, bărbatul în vârstă de 32 de ani ar fi întocmit și emis, în perioada 8-11 septembrie, 4 avize de însoțire a materialului lemnos în aplicația SUMAL, ocazie cu care ar fi introdus, fără drept, date neconforme cu realitatea, respectiv informații false privind datele transportatorului, volumul materialului lemnos și mijlocul de transport.

“La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 32 de ani, din comuna Băișoara, cercetat într-un dosar penal care are ca obiect infracțiunea de fals informatic în formă continuată.”, a informat IPJ Cluj.

Prin activitățile în cauză ar fi lezat astfel, în mod direct, interesele persoanelor pe care le-a trecut în avize în mod ilegal.

“În baza verificărilor efectuate s-a constatat că a permis, în aceste context unei persoane fizice care depășise cantitatea anuală de 20 mc masă lemnoasă permisă la transport, să transporte material lemnos peste această valoare, evitând sancționarea contravențională a acesteia.

În urma probatoriului administrat, la data de 30 octombrie a.c., polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

Ulterior, pe numele acestuia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.