Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a fost primit, miercuri, de preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel: „un prieten vechi, din vremurile în care amândoi ne serveam patria în uniforma militară”.

„M-am bucurat să îl revăd astăzi, la Praga, pe preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel – un prieten vechi, din vremurile în care amândoi ne serveam patria în uniforma militară. România şi Republica Cehă ştiu ce înseamnă trecerea printr-o dictatură şi construcţia, ulterioară, a unei societăţi democratice și libere. Acum, statele noastre sunt partenere şi aliate în cadrul Uniunii Europene şi NATO şi, împreună, suntem alături de poporul ucrainean. Amândoi ştim foarte bine că securitatea pe termen lung a întregii Europe de Est se joacă pe frontul din Ucraina”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El face o vizită în Cehia.

„Republica Cehă este şi ţara care a devenit casa – permanentă sau temporară – pentru mulţi români. Iar în cadrul discuţiilor noastre, preşedintele Petr Pavel m-a asigurat că întreaga comunitate de români de aici are tot sprijinul său pentru a se integra şi a prospera. Sunt convins că relaţiile dintre statele noastre vor rămâne cel puţin la fel de bune ca până acum şi că angajamentul nostru pentru o Europă puternică şi mai sigură va rămâne neclintit”, încheie Ciucă.

 

coral