O copilă de șase ani a fost abuzată de unchiul ei, un tânăr de 18 ani. Totul s-a petrecut în comuna Buza. Individul este chiar fratele mamei, care stă în aceeași localitate cu ei.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV! Fetiță de 6 ani, VIOLATĂ de unchiul ei. Totul s-a petrecut într-o localitate din județul Cluj

Inițial, violatorul a fost reținut și a fost făcută propunerea de arest preventiv. În această dimineață, tânărul a intrat în arest.

„A fost dispus arestul preventiv pentru 30 de zile de către magistrații Judecătoriei Gherla față de tânărul de 18 ani”, a transmis pentru BZC Alexandra Luca, purtător de cuvânt IPJ Cluj.

„La data de 19 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Gherla au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din comuna Cătina, bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 02.00, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din comuna Buza, cu privire la faptul că fiica ei de 6 ani, ar fi fost victima unei infracțiuni de viol.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 18 ianuarie, în jurul orei 23.30, tânărul ar fi întreținut relații sexuale cu minora în timp ce  se afla în compania sa, pe raza comunei Buza.

Cercetările se efectuează în continuare în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Tânărul care a VIOLAT o fetiță de 6 ani, reținut de polițiștii clujeni

coral