Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță locuitorii din zona Soporului că, începând cu data de 17.05.2024, vor beneficia de serviciu de transport în comun, prin prelungirea traseului liniei 44, ca urmare a  solicitărilor exprimate.

coral

Prin urmare, traseul liniei 44 va fi următorul:

Tur: Dispecerat Grigorescu, str. Paul Ioan, str. Mirăslău, str. Fântânele, str. Alexandru Vlahuță,  str. Octavian Goga, Splaiul Independenței, str. Barițiu, Piața Mihai Viteazu, str. Cuza Vodă, Piața Avram Iancu, Calea Dorobanților,  str. Teodor Mihali, str. Alexandru Vaida Voievod, str. Soporului.

Retur: str. Soporului, str. Alexandru Vaida Voievod, Aleea Slănic, B-dul Nicolae Titulescu, Piața Cipariu, Piața Avram Iancu, B-dul 21 Decembrie 1989, str. Regele Ferdinand, str. Drăgălina, str. Octavian Goga, str. Alexandru Vlahuță,  str. Fântânele.

Stațiile sunt cele existente acum pe traseul actual al liniei 44, urmând a fi inființate două noi stații pe strada Soporului, stația Soporului Sud  la nr. 8A în sensul spre Sopor și stația Soporului Nord la nr. 8 în sensul spre Grigorescu.

Orarul de circulație al liniei 44 va putea fi consultat pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația gratuită de mobil Tranzy.