În Clujul „de 5 stele”, o plimbare la două noaptea s-ar fi transformat într-o experiență pe care niciun clasament al calității vieții nu și-ar dori să o contabilizeze. Un tânăr ar fi fost înconjurat și lovit pe strada Iașilor de patru minori, cu vârste cuprinse între doar 12 și 16 ani.
Incidentul s-a produs în 20 septembrie, în jurul orei 02.00, potrivit informațiilor transmise de polițiști.
Tânărul ar fi fost abordat de patru persoane, care l-ar fi întrebat ce bunuri are asupra sa. Discuția ar fi trecut rapid de la întrebări la violență.
Victima ar fi fost lovită în zona capului, iar în timpul agresiunii telefonul mobil i-ar fi căzut pe jos. Aparatul a fost recuperat ulterior de polițiști.
La fața locului a fost solicitat și un echipaj medical, care i-a acordat tânărului îngrijiri.
Suspecți cu vârste între 12 și 16 ani
În urma investigațiilor, polițiștii Secției 2 Cluj-Napoca au identificat patru minori bănuiți că ar fi fost implicați în incident.
Cel mai mic are doar 12 ani, iar ceilalți au vârste de până la 16 ani.
Pe baza probelor strânse, polițiștii au dispus în 1 octombrie reținerea pentru 24 de ore a doi dintre ei, în vârstă de 15 și 16 ani, cercetați pentru tentativă la tâlhărie calificată.
Doi minori, arestați preventiv
În aceeași zi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a cerut arestarea preventivă a celor doi.
Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a minorilor de 15 și 16 ani.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Într-un oraș în care sintagma „Clujul de 5 stele” este folosită frecvent, inclusiv ironic, pentru prețuri, chirii și standarde urbane, episodul de pe strada Iașilor arată o realitate mult mai puțin strălucitoare: patru dintre persoanele bănuite de o tentativă de tâlhărie sunt copii cu vârste între 12 și 16 ani.
Cei cercetați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
