Un accident grav de circulație în care au fost implicate două autoturisme s-a petrecut vineri seara.

„Din primele verificări rezultă faptul ca un conducător auto un vârstă de 34 de ani, din municipiul Gherla ar fi pătruns de pe un drum secundar pe DN1 C, fara a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus de un tanar de 19 ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa înspre Gherla.  În urma impactului dintre cele două autoturisme, auto condus de bărbatul de 34 de ani a ieșit de pe partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp de beton, ulterior răsturnându-se. A rezultat rănirea a 6 persoane, iar din nefericire, în urma evenimentului, un minor în vârstă de 7 ani, din municipiul Gherla a decedat.  Acesta era pasager în autoturismul care a părăsit partea carosabilă”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

 

coral