Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj anunță astăzi, 7 mai 2021 lansarea a două noi destinaţii de vacanţă spre Italia și Grecia, respectiv Catania – Sicilia și Creta – Chania, operate de către compania Wizz Air.  

Dacă în trecut, pasagerii noştri au mai avut ocazia să călătorească spre Creta Chania, noua destinaţie, Catania – Sicilia, va fi operată în premieră de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj și reprezintă a 6-a destinație din Italia spre care va zbura Wizz Air din Cluj-Napoca, după Milano, Veneția, Roma, Bologna și Bari.  

Creta (Chania) reprezintă a 3-a destinație grecească, după Zakynthos şi Mykonos,  propusă spre operare de către Wizz Air de pe Aeroportul Internațional Cluj, în sezonul de vară 2021.  

Cele două noi destinații sunt deja disponibile spre vânzare și vor fi operate începând din prima jumătate a lunii iunie 2021, conform programului din tabelul următor: 

Pasagerii Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj vor avea astfel posibilitatea de a călători anul acesta spre aproximativ 38 de destinaţii, oferite de către operatorul aerian Wizz Air, care demonstrează încă o dată opțiunea fermă a companiei aeriene de a dezvolta baza operațională existentă la Cluj-Napoca. 

Creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către Wizz Air, precum și noutățile pe care acest operator le aduce rețelei de rute disponibile pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor și oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile. 

Mai multe informații şi rezervări pot fi consultate pe site-ul www.wizzair.com  

Având în vedere situația generată de pandemia de Covid-19, rugăm pasagerii ca la sosire în aeroport să respecte toate măsurile de distanțare fizică, măsurile sanitare obligatorii de purtare a măștii și toate instrucțiunile personalului aeroportuar.