Aproape 550 de candidați au fost admiși cu media 10 la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2020, un număr de 103 de cadidați obținând nota maximă la examenul de Bacalaureat.

Dintre aceștia, 188 au fost admiși la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, alți 115 au optat pentru Facultatea de Matematică și Informatică, iar 50 de candidați au fost admiși cu media maximă la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai. 

Candidații de 10 au optat în număr mare și pentru Facultatea de  Studii Europene (41), Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (30), Facultatea de Drept (21), dar și pentru specializările oferite de Facultatea de Business (19), Facultatea de Litere (18), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (13), precum și pentru specializările Facultății de Istorie și Filosofie (12), respectiv ale Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (10).

„UBB este o universitate de elită care țintește să-și formeze studenții ca absolvenți de elită (specialiști de top și buni cetățeni). Dincolo de caracterul academic mai inclusiv la intrare, riguros pe parcurs și mai selectiv la ieșire, mă bucur să văd că UBB este din start și un atractor pentru cei mai buni elevi din țară și din străinătate, ceea ce ne ajută și ne responsabilizează în misiunea academică pe care o avem. Era, de altfel, normal ca o universitate de elită a țării să atragă viitorii studenți de elită!", a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Peste 23.000 de candidați şi-au depus dosarele de înscriere pentru cursurile de licență și master la zi și cu frecvență redusă oferite în acest an de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, numărul fiind mult mai mare decât cel înregistrat în anul 2019

coral