Șoferii cărora le expiră rovinieta, care atestă plata taxei de drum, vor fi avertizați prin e-mail pentru a avea timp să-și achiziționeze altele noi. Măsura a fost adoptată în sprijinul conducătorilor auto, pentru a reduce numărul de amenzi, dar și pentru a crește încasările la bugetul de stat. Legea intră în vigoare începând cu data de miercuri, 27 aprilie.
Începând cu data de miercuri, 27 aprilie, șoferii care achiziționează roviniete cu o valabilitate de minimum 30 de zile vor fi notificați prin e-mail în legătură cu perioada de expirare. Pe de-o parte, măsura este menită să contribuie la creșterea nivelului de încasări din taxele de drum, la stat. Pe de altă parte, se dorește ca numărul celor care sunt sancționați de autorități pentru că nu și-au achitat obligațiile să se reducă.
Trebuie spus că, potrivit legii, măsura nu este obligatorie, astfel că fiecare șofer va trebui să-și dea acordul pentru a fi notificat. Acordul sau refuzul șoferului, dar și adresa de e-mail unde se va trimite notificarea, în cazul în care își dă acordul, vor fi furnizate la achiziția unei roviniete.
Nu vor fi înștiințați cu privire la termenul de expirare acei șoferi care își achiziționează o rovinietă cu o valabilitate mai redusă de 30 de zile.
Obligațiile distribuitorilor de roviniete
De miercuri, 27 aprilie 2022, va intra în vigoare, la nivel național, Ordinul MTI nr. 365/2022, publicat în 12 aprilie în Monitorul Oficial. Conform actului normativ, distribuitorii autorizați vor trebui să se pună la punct cu noile reguli în cel mult șase luni de la momentul aplicării.
„Distribuitorii au obligația de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât, la încasarea tarifului de utilizare și emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicații dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificați, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”, scrie, în actul normativ adoptat de Ministerul Transporturilor, potrivit evz.ro
Ce este rovinieta
Rovinieta reprezintă suma pe care o plătesc șoferii în contul taxei de drum. Acest document le dă dreptul să folosească mașina, pentru care au plătit taxa, pe rețeaua de drumuri naționale. Rovinieta poate avea valabilitate de o zi, șapte zile, 30 de zile, 90 de zile sau de un an.
Fac excepție de la această regulă autoturismele și mașini de marfă cu masa de până la 3,5 tone. În cazul acestora, valabilitatea minimă a rovinietei este de cel puțin șapte zile. Cu alte cuvinte, pentru aceste mașini nu se pot cumpăra roviniete cu valabilitate de o zi.
Amenzile pe care le riscă șoferii care circulă fără document
Pe de altă parte, șoferii care circulă fără să plătească taxa de drum, adică fără o rovinietă valabilă, riscă amenzi cuprinse între 250 și 4.500 de lei. Sancțiunile sunt mai mici în cazul autoturismelor (250 – 500 de lei). Iar amenzile cele mai mari sunt aplicate în cazul vehiculelor de transport de marfă (3.000 – 4.500 de lei).
De menționat că, printr-un proiect adoptat de Guvern care urmează să intre în dezbatere parlamentară, autoritățile intenționează să majoreze cuantumul amenzilor. Cele mai mari creșteri vor fi tot în cazul mașinilor mari de transport marfă sau persoane.