Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare Cod galben de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare, valabilă până sâmbătă dimineaţa în 15 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 8 ianuarie, ora 12:00 – 9 ianuarie, ora 4:00, în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge, iar local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum şi în sudul şi sud-estul Transilvaniei vor predomina ninsorile. Acestea vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Judeţele aflate sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.

În acelaşi timp, până sâmbătă dimineaţa, la ora 4:00, în restul teritoriului va fi în vigoare o informare de precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare. Astfel, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud a teritoriului, se vor acumula în general 15 – 25 l/mp. În Câmpia Română şi Dobrogea vor predomina ploile, iar din orele serii de vineri (8 ianuarie) se vor semnala şi ninsori şi lapoviţă.

ANM precizează că, în următoarele zile şi pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariţie a intervalelor cu precipitaţii va fi ridicată, concomitent cu instalarea unei mase de aer rece.

coral