Adevărul despre blestemul nucului. În jurul acestui copac s-au creat numeroase legende și superstiții, unele chiar terifiante. Cu toate acestea, este vorba despre un arbore binecuvântat. Lemnul de nuc este foarte valoros, ca să nu mai vorbim despre efectele benefice ale frunzelor și fructelor acestui copac.

În spațiul cultural românesc, nucul este considerat un simbol nefast. În lumea satului românesc se crede că în scorbura nucului sălăşluieşte Necuratul. De asemenea, se mai spune că deasupra nucului se prind în horă Ielele, acele făpturi care au capacitatea de a poci oamenii.

Astfel, există credința că umbra nucului este dăunătoare ființelor umane. În preajma nucului nu cresc plante, nici prea multă iarbă. Totodată, omul și necuvântătoarele devin neliniștite în apropierea acestui copac. Nucul este considerat un arbore demonic atât în spațiul cultural românesc, cât și în alte spații culturale.

Adevărul despre blestemul nucului

Una dintre superstițiile legate de nuc spune că nu este bine să plantăm acest copac. Și aceasta deoarece atunci când trunchiul pomului va ajunge să aibă grosimea gâtului celui care l-a plantat, persoană respectivă va muri. Cu privire la acest arbore impunător circulă tot felul de mituri și superstiții. Cu siguranță, în cazul unora dintre ele există un sâmbure de adevăr.

Dincolo de blestemul nucului, plantarea acestui copac are loc în curtea unui gospodar care dorește să marcheze un eveniment important. Și aici ne putem referi la venirea pe lume a unui nou născut. Totodată, de Rusalii, femeile de la țară duc la biserică frunze de nuc pentru a fi sfințite. Acestea sunt apoi puse la streașină caselor, cu scopul de a feri familia de necazuri.

Însă mitul cel mai cunoscut despre nuc este cel care susține că nu este bine să dormim la umbra unui astfel de arbore. Și aceasta din cauza conținutului ridicat de iod din frunze. Desigur, este vorba doar despre un mit, nimic dovedit științific. Însă un pericol real pentru sănătate poate apărea doar atunci când nu depozităm corect nucile. Și aceasta deoarece pot fi infestate cu aflatoxină, un mucegai care poate duce chiar la dezvoltarea unor forme de cancer.

coral coral